Violențe în Gaza | Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai Ligii Arabe

  • 16 Mai 2018 13:20
Violențe în Gaza | Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai Ligii Arabe
Sursa: BBC

Miniștrii de externe din țările membre ale Ligii Arabe vor participa joi la Cairo la o reuniune extraordinară privind "agresiunea israeliană împotriva poporului palestinian", a anunțat miercuri organizația, relatează AFP.

Forțele israeliene au ucis luni aproape 60 de protestatari palestinieni și au rănit alți 2.500 de-a lungul frontierei dintre Israel și Fâșia Gaza. Aceste proteste au avut loc în ziua inaugurării la Ierusalim a ambasadei Statelor Unite în Israel.

Miercuri, delegații permanenți ai Ligii Arabe urmează să participe la o reuniune de urgență pentru a discuta despre inițiativa Statelor Unite, descrisă de secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, drept "o încălcare clară a dreptului internațional".

Organizată la solicitarea Arabiei Saudite, reuniunea de joi de la sediul Ligii Arabe din Cairo vizează "să abordeze agresiunea israeliană împotriva poporului palestinian și să ofere o reacție la decizia ilegală a Statelor Unite de a-și transfera ambasada la Ierusalim", a declarat secretarul general adjunct al Ligii Arabe, Hossam Zaki.

Ahmed Aboul Gheit a condamnat marți "masacrarea" palestinienilor din Gaza de către Israel. Organizația panarabă a cerut Curții Penale Internaționale (ICC) să înceapă o investigație.

Israelul a afirmat că a folosit forța împotriva demonstranților palestinieni pentru a-și apăra frontierele.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
19,4
Câțiva nori
Umiditate:57 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău