Viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu, depune mărturii împotriva lui Dorin Chirtoacă

  • 18 Iulie 2018 18:39
Viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu, depune mărturii împotriva lui Dorin Chirtoacă

Viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu, depune mărturii împotriva fostului său șef, Dorin Chirtoacă, deja la a patra ședință de judecată consecutiv, la Judecătoria Buiucani.

Potrivit agenției INFOTAG, după trei ore de audieri, părțile au făcut declarații diametral opuse din punctul de vedere al procesului.

Grozavu a spus că "nicio tranzacție, niciun contract la Primăria Chișinău nu a trecut fără a fi coordonat cu prima persoană (Chirtoacă - "I.")".

"Mereu am fost colaborator în echipă și nu mi-am permis să acționez de sine stătător", a declarat el presei.

Fostul primar al capitalei nu este de acord cu el.

"Aceasta este o minciună. În timpul depozițiilor, el, de exemplu, a spus că nuși-a dat seama că a comis o ilegalitate atunci când a semnat contractul. Problema nu este dacă a semnat sau nu. Problema este alta, că ei n-au negociat acel contract, ci l-au delegat la Direcția Transport, lucru care nu aveau dreptul să-l facă", a spus Chirtoacă.

În opinia sa, Grozava a făcut mărturii "sub presiune".

Procurorul Dumitru Robu consider că fostul primar și avocații săi tărăgănează intenționat procesul de judecată, menționând că "ei adresează întrebări care nu au nicio atribuție la obiectul cauzei penale". 

Viceprimarul Nistor Grozavu va fi audiat în continuare la următorea ședință.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău