UE a inclus luni pe lista ei de sancțiuni reprezentanți ai rebelilor proruși din estul Ucrainei

  • 10 Decembrie 2018 15:51
UE a inclus luni pe lista ei de sancțiuni reprezentanți ai rebelilor proruși din estul Ucrainei

Uniunea Europeană a inclus luni pe lista ei de sancțiuni nouă reprezentanți ai rebelilor proruși din estul Ucrainei, fără să aibă însă în vedere noi măsuri punitive împotriva Rusiei în contextul incidentului din Marea Neagră în urma căruia Rusia a sechestrat trei nave militare ucrainene împreună cu echipajele lor, transmite agenția Reuters, potrivit Agerpres.

În schimb, miniștrii europeni de externe, reuniți la Bruxelles, au anunțat că vor oferi mai multă asistență Ucrainei. Potrivit șefei diplomației europene, Federica Mogherini, ei au discutat cu ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, ''ultimele evoluții din Marea Azov, dar și, în principal, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina, pentru poporul ucrainean, pentru integritatea teritorială a țării''.

Pe lista de sancțiuni a UE au fost acum adăugați nouă reprezentanți locali din provinciile ucrainene separatiste pro-ruse Donețk și Lugansk, pentru rolul lor în scrutinul organizat acolo luna trecută de separatiștii pro-ruși. Persoanele incluse pe această listă, al căror număr a ajuns astfel la 164, plus alte 44 de entități, au interdicție de viză în statele UE și le sunt înghețate eventualele active deținute în aceste state.

''Prin acțiunile lor, ei au subminat și mai mult integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei'', afirmă blocul comunitar, care ''consideră aceste ''alegeri'' drept ilegale și ilegitime și nu le recunoaște''.

Printre cei adăugați de UE pe respectiva listă se numără Leonid Pasecinik, numit în noiembrie lider al rebelilor din Lugansk. ''Omologul'' său din Donețk, Denis Pușilin, se află pe aceeași listă din 2014, fiind și unul dintre liderii rebeliunii pro-ruse.

Kievul a cerut Uniunii Europene să instituie noi sancțiuni împotriva Rusiei în urma incidentului din Marea Neagră. Însă divizatul bloc comunitar nu va acționa în curând, sau probabil chiar deloc, notează Reuters.

Totuși, cei 28 de șefi de stat sau de guvern ai țărilor UE, care se reunesc joi și vineri la Consiliul European la Bruxelles, ar urma să decidă prelungirea sancțiunilor deja impuse Rusiei în sectoarele bancar, al apărării și energiei, sancțiuni instituite după anexarea Crimeei și reînnoite la fiecare șase luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău