Logo
Prima pagină

Externe

Summitul NATO | Angela Merkel, întrevedere privată cu Donald Trump, după criticile la adresa Germaniei

11 Iulie 15:24

Preşedintele SUA, Donald Trump, se va întâlni miercuri cu cancelarul german Angela Merkel, la doar câteva ore după ce a afirmat că Germania, un aliat tradiţional al SUA, este "în totalitate controlată" şi "prizonieră" Rusiei, informează agenţia The Associated Press, citată de Mediafax.


Summitul NATO | Angela Merkel, întrevedere privată cu Donald Trump, după criticile la adresa Germaniei

Summitul NATO | Angela Merkel, întrevedere privată cu Donald Trump, după criticile la adresa Germaniei


Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a anunţat că Trump va reitera criticile la adresa Germaniei în cadrul întrevederii cu liderul de la Berlin.

Criticile lui Trump privind afacerile în domeniul energiei între Germania şi Rusia se referă la gazoductul submarin Nord Stream 2, care va permite transportul direct de gaze naturale din Rusia spre Germania, evitând teritoriul unor ţări ca Ucraina sau Polonia.

Cancelarul german Angela Merkel, care se va întâlni miercuri cu Trump cu ocazia summitului NATO, şi-a exprimat susţinerea pentru proiectul Nord Stream 2, în pofida criticilor din partea SUA şi unor ţări europene, în special Polonia, care au avertizat că sporirea importurilor de hidrocarburi ruseşti ar amplifica dependenţa Europei de Moscova.

Berlinul însă susţine că proiectul Nord Stream 2 este unul privat şi nu este în niciun fel finanţat din fonduri publice.

Sanders a mai adăugat că Trump se va întâlni tot miercuri şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Cuvinte cheie

Articole cu teme similare: