SUA avertizează cu privire la influența Rusiei câștigată prin construirea gazoductului Nord Stream II

  • 24 Iunie 2018 14:47
SUA avertizează cu privire la influența Rusiei câștigată prin construirea gazoductului Nord Stream II

Ambasada Statelor Unite în România și-a arătat opoziția față de construirea gazoductului Nord Stream II, care în viziunea sa, ”ar spori abilitatea Rusiei de a-și folosi resursele energetice pentru acțiuni de constrângere politică și influență malignă”, o poziție reiterată în repetare rânduri de către Washington.

În cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook, Ambasada SUA la București avertizează că ”două treimi din gazul exportat de Rusia în Europa ar utiliza o singură rută, ocolind Ucraina și devenind o amenințare directă la adresa securității energetice a acesteia”, transmite CaleaEuropeana.ro

SUA se opun construirii gazoductului Nord Stream II pentru că acesta subminează obiectivele de diversificare energetică a Europei”, se arată în finalul postării care are atașată o fotografie cu harta Europei divizată.

”Rusia încearcă să divizeze Europa! Nu îi permiteți!”, este mesajul transmis, cu solicitarea explicită de a nu sprijini construirea gazoductului Nord Stream II. 

Lucrările premergătoare construcției secțiunii offshore a gazoductului Nord Stream 2 au debutat la 15 mai în Germania, a anunțat consorțiul condus de grupul rus Gazprom care este responsabil pentru acest proiect.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream-2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Nord Stream este un proiect deținut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom și implică și actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, E.ON, Engie, OMV și Shell. Proiectul în valoare de 10 miliarde de dolari vine în sprijinul relației sensibile dintre Rusia și Germania și ar putea aduce Berlinul în poziția de punct central al pieței europene a gazelor. În prezent, Rusia furnizează 34% din gazele consumate în Europa, iar Nord Stream 2 ar aduce cota la 40%. Polonia, țările baltice și SUA sunt doar câteva din vocile împotriva construcției acestui gazoduct.

În 2017, Gazprom și-a majorat exporturile de gaze naturale spre Europa cu 8,1%, până la valoarea record de 193,9 miliarde de metri cubi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău