STUDIU | Semnalul wi-fi poate fi folosit pentru depistarea armelor și explozibililor

  • 15 August 2018 17:59
STUDIU | Semnalul wi-fi poate fi folosit pentru depistarea armelor și explozibililor

Potrivit unui studiu condus de Universitatea Rutgers din New Jersey, banalul semnal wi-fi ar putea fi folosit pentru depistarea armelor și explozibililor în spațiile publice.

Semnalele de tip wireless pot penetra bagajele pentru a măsura dimensiunea obiectelor metalice sau pentru a estima volumul lichidelor, susțin cercetătorii. Potrivit testelor inițiale, precizia acestui sistem este de cel puțin 95 de procente și ar putea consitui o alternativă ieftină a sistemelor de securitate din aeroporturi. Echipa de cercetători din cadrul studiului a testat 15 tipuri de obiecte și șase de genți. Sistemul wi-fi a avut o rată de succes de 99 de procente în privința recunoașterii obiectelor periculoase, 98 de procente în privința metalelor și 95 la sută privind lichidele.

În cazul obiectelor împachetate în bagaje, rata de acuratețe a scăzut la 90 de procente. Acest posibil nou tip de sistem necesită un dispozitiv de tip wi-fi cu două sau trei antene și poate fi integrat în rețele existente de tip wi-fi. Sistemul funcționează analizând ce se întâmplă atunci când semnalele wireless pătrund și vibrează la contactul cu obiecte sau alte materiale. Acest sistem ar putea fi folosit în muzee, stadioane, parcuri tematice și școli sau în orice spațiu public cu risc ridicat. "În spații publice mari este dificil să se instaleze o infrastructură scumpă de scanare, cum este cazul aeroporturilor", a declarat Yingying Chen, co-autor și profesor în cadrul Departamentului de Electrică și Inginerie informatică din cadrul Universității Rutger. "Intervenția umană este necesară mereu pentru verificarea bagajelor și am dorit să creem o metodă complementară în vederea reducerii forței de muncă". Acest sistem ar putea avea un impact semnificativ în privința protejării publicului de obiectele periculoase. Este nevoie tot mai mare de acest lucru".

Studiul a primit premiul pentru cea mai bună lucrare în cadrul Conferinței 2018 IEEE din domeniul comuncațiilor și a securității rețelelor, eveniment ce a avut ca temă securitatea informatică. Din echipa de cercetători care a întocmit studiul au făcut parte ingineri din cadrul Universității Binghamton și University-Purdue din Indianapolis, informează ediția online a BBC.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,14 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău