Structura apartenenței partinice și de grup a deputaților actualului Parlament a suferit schimbări esențiale, de la alegerile de acum patru ani

  • 30 Noiembrie 2018 12:54
Structura apartenenței partinice și de grup a deputaților actualului Parlament a suferit schimbări esențiale, de la alegerile de acum patru ani

Structura apartenenței partinice și de grup a deputaților actualului Parlament al cărui mandat expiră vineri, 30 noiembrie, a suferit schimbări esențiale de la alegerile legislative de acum patru ani. Peste o treime din deputații aleși la 30 noiembrie 2014 și-au părăsit fracțiunile partidelor pe ale căror liste au intrat în Parlamentul de legislatura a XX-a. Fracțiunea care a suferit cel mai mult este cea liberal-democrată, care a pierdut peste ¾ din numărul de deputați cu care a intrat în Parlament, în schimb fracțiunea Partidului Democrat s-a majorat de peste două ori.

Traseismul politic din actualul parlament a început chiar de la ședința de constituire a Legislativului după alegerile din 30 noiembrie, când bașcanul Irina Vlah a anunțat că părăsește Partidul Comuniștilor care a adus-o în Parlament. La scurt timp, ea a devenit bașcan, fiind susținută de socialiști.

Au urmat plecările din PLDM – inițial Iurie Leancă și Eugen Carpov, urmați de Nicolae Juravschi. Dar marile sciziuni au început la scurt timp după arestarea fostului lider al formațiunii, Vlad Filat – în octombrie 2015. Astfel, fracțiunea liberal-democrată mai numără doar 5 deputați, din 23 câți au intrat în parlament pe lista PLDM. Cei care au părăsit PLDM au participat la formarea grupului popular-european, care numără 9 membri, sau au aderat la fracțiunea PDM.

Și Partidul Comuniștilor a pierdut 2/3 din mandate – de la 21 la 6. Cei 15 care au părăsit PCRM au făcut-o odată – la sfârșitul anului 2015. Ei au creat un grup social-democrat în Parlament, participând la învestirea guvernului Filip, iar în 2017 au aderat oficial la PDM.

Partidul Liberal a rămas cu 9 deputați din cei 13, pe care i-a adus în Parlament, iar plecările au început în 2017, odată cu disensiunile din cadrul formațiunii, în urma scandalului legat de fostul prim-vicepreședinte PL Anatol Șalaru, dar și după ce formațiunea s-a retras de la guvernare.

Partidul Socialiștilor a fost cel mai puțin afectat de traseismul politic. Doar un singur deputat, Lidia Lupu, a părăsit fracțiunea în iulie 2015 și a aderat la Partidul Democrat.

Singura fracțiune care a avut de câștigat din urma mișcărilor politice din interiorul Parlamentului a fost Partidul Democrat, care a ajuns să numere oficial 42 de membri, deși a primit doar 19 mandate din partea cetățenilor. Astfel, PDM a reușit să atragă în rândurile sale 23 din cei 38 de deputați care și-au părăsit fracțiunile, beneficiind însă și de sprijinul celor nouă parlamentari din grupul popular-european.

Pe parcursul anilor au existat mai multe acuzații la adresa Partidului Democrat precum că ar fi corupt, cumpărat sau șantajat deputați, ca să-și părăsească formațiunile. Democrații au negat acuzațiile, iar probe publice nu au fost prezentate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău