S-a stins din viață regizorul Lucian Pintilie

  • 17 Mai 2018 09:36
S-a stins din viață regizorul Lucian Pintilie

Regizorul Lucian Pintilie a murit aseară, la Spitalul Elias din București. În vârstă de 84 de ani, artistul fusese internat duminică, în stare foarte gravă, pe fondul acutizării mai multor afecțiuni cronice. 

Lucian Pintilie s-a născut pe 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în fosta Basarabie de Sud (în prezent Ucraina). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București, secția Regie Teatru, Pintilie s-a lansat la Teatrul Bulandra, unde a montat o serie de spectacole memorabile, precum "Copiii soarelui" (1961), "Proștii sub clar de lună" (1962), "Biedermann și incendiatorii" (1964), "Inima mea e pe înălțimi" (1964), "D'ale carnavalului" (1966), în care Toma Caragiu și Marin Moraru au făcut roluri de senzație, și "Revizorul" (1972), interzis de cenzura comunistă după a treia reprezentație, potrivit Mediafax. 
Debutul său în regia de film, "Duminica la ora 6" (1965), o puternică poveste de dragoste avându-i în rolurile principale pe Irina Petrescu și Dan Nuțu, este una dintre peliculele care au marcat nașterea cinematografului românesc modern.

Cel de-al doilea lungmetraj din cariera reputatului regizor, "Reconstituirea" (1971), un clasic al cinematografiei românești, rămâne în mod cert unul dintre filmele cele mai reprezentative pentru cariera lui Pintilie și, totodată, cel care i-a adus consacrarea definitivă. Filmul narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri (interpretați de George Mihăiță și Vladimir Găitan), întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Subiectul și abordarea regizorală, extrem de curajoase pentru acea vreme, au făcut ca filmul să fie interzis de regimul comunist.

„De ce trag clopotele Mitică” este un alt film regizat de Lucian Pintilie, care, de asemenea, a fost interzis în perioada comunistă, iar după anul 1989 realizează „Balanța” sau „Nicki Ardelean, colonel în rezervă”. Lucian Pintilie a primit numeroase premii pentru creațiile sale, precum și Ordinul Steaua României în grad de mare Cruce.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău