Raportorul special al ONU, Michel Forst, în prima sa vizită oficială în R.Moldova. Va examina situația apărătorilor drepturilor omului

  • 25 Iunie 2018 10:13
Raportorul special al ONU, Michel Forst, în prima sa vizită oficială în R.Moldova. Va examina situația apărătorilor drepturilor omului

Raportorul special al ONU, Michel Forst, a anunțat prima sa vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 25-29 iunie, pentru a evalua situația apărătorilor drepturilor omului, anunță , printr-un comunicat, reprezentanții ONU la Chișinău.

Astfel, expertul va mai analiza și eforturile, progresele și provocările R. Moldova în asigurarea protecției și consolidării rolului lor important.

„Această vizită reprezintă o mare oportunitate de a ne angaja într-un dialog constructiv cu autoritățile statului și cu organizațiile societății civile și de a identifica modalitățile de a asigura un mediu sigur pentru apărătorii drepturilor omului", a declarat Michel Forst.

În timpul vizitei sale de o săptămână, la invitația Guvernului Republicii Moldova, Forst se va întâlni cu oficiali de stat, reprezentanți ai sistemului judiciar și procuraturii, avocați, jurnaliști, precum și cu membrii Oficiului Avocatului Poporului, cu apărătorii drepturile omului și reprezentanților organizațiilor societății civile. Michel Forst va întreprinde o vizită și la Tiraspol.

„Aștept cu nerăbdare să analizez și abordez provocările cu care se confruntă organizațiile societății civile, să identificăm împreună bunele practici puse în aplicare de guvern și să identificăm modalități de a susține și de a consolida activitatea vitală și legitimă a apărătorilor drepturilor omului".

Raportorul Special își va prezenta concluziile și va face declarații, în cadrul unei conferințe de presă, ca va avea loc vineri, 29 iunie 2018, la 14:00. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău