PORTRET | William Shakespeare – cel mai mare dramaturg din istorie. Misterele adânci ale biografiei sale

  • 23 Aprilie 2018 15:04
PORTRET | William Shakespeare – cel mai mare dramaturg din istorie. Misterele adânci ale biografiei sale

Motto: „Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului” – William Shakespeare

Luni, 23 aprilie, se împlinesc 454 de ani de la nașterea celui mai mare scriitor de limbă engleză, William Shakespeare, cel care este considerat cel mai mare dramaturg din toate timpurile și care a lăsat în urma sa o operă vastă plină de genialitate. El s-a remarcat prin iscusința extraordinară de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane, dar atât existența cât și opera sa sunt marcate de numeroase mistere și dileme, unele chiar savuroase, care nu au fost elucidate pe deplin nici până astăzi.

* * * * *

William Shakespeare s-a născut, după toate probabilitățile, la 23 aprilie 1564 – data fiind marcată de Ziua Sfântului George, la Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia, fiind al treilea din cei opt copii ai familiei, fiul lui John Shakespeare, negustor de mănuși și membru al consiliului municipal, și al lui Mary Arden, fiica unui fermier prosper. Se știe cu certitudine că William a fost botezat la 26 aprilie 1564.

Stratford era atunci o așezare liniștită, faimoasă pentru bâlciurile și zarva târgurilor săptămânale. Magazinele cizmarilor, ale croitorilor, tinichigiilor, măcelarilor, fierarilor, rotarilor și mănușarilor – inclusiv al lui John Shakespeare – stăteau aliniate pe străduțele înguste și întortocheate. În împrejurimile orașului, fermele erau ideale pentru cultivarea orzului, îndeletnicire care a dat naștere principalei industrii din Stratford, fabricarea malțului – prăjirea și măcinarea boabelor de cereale pentru producția de bere.

William a primit educația primară la „King’s New School” din localitatea natală, o școală liber privilegiată, planul de învățământ asigurând o educație bazată mai ales pe gramatica latină și studiul limbilor clasice.

La vârsta de 18 ani, la 27 noiembrie 1582, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, care era cu opt ani mai mare decât William, faptul că era însărcinată grăbind se pare ceremonia și stârnind astfel mânia Curții consistoriale a Diocezei de Worcester. Cei doi au avut trei copii: Susanna – botezată la 26 mai 1583, și gemenii Hamnet și Judith – botezați la 2 februarie 1585. Hamnet avea însă să moară din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani.

În perioada 1585 – 1592, s-a stabilit la Londra, unde a fost scriitor, actor și a deținut o parte din compania de jocuri „Oamenii Lordului Chamberlain” – „The Lord Chamberlain’s Men”, devenită ulterior mai cunoscută ca „Oamenii Regelui” – „King’s Men”, o trupă adoptată de regele James I, după moartea reginei Elisabeta I.

Se pare că activitatea sa desfășurată la Londra i-a adus o bunăstare importantă, astfel că a cumpărat o proprietate în cartierul londonez Blackfriars, iar în orașul natal  deținea cea de a doua cea mai întinsă proprietate.

Cu toate acestea, există foarte puține date despre Shakespeare, din această perioadă a vieții, istoricii care au studiat documentele vremii numind intervalul respectiv de timp – ca și perioada 1578 – 1582, de până la căsătorie – „anii pierduți” ai lui Shakespeare.

Unele dintre motive ar putea fi acelea că Shakespeare ar fi dispărut din oraș pentru a evita acuzarea sa în privința braconajului de cerb sau că, mai apoi, ar fi evitat judecata bisericii pentru datoriile acumulate.

La începutul anului 1590 sunt scrise primele lucrări ale lui Shakespeare – „Richard al III-lea” și cele trei părți din „Henry VI”, iar primii actori cu care a lucrat în această perioadă sunt Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.

În anii 1593 și 1594, teatrele au fost închise din cauza ciumei, iar Shakespeare a publicat două poeme narative pe teme erotice, „Venus și Adonis” și „Violul Lucreției”, poeme dedicate lui Henry Wriothesley.

În fapt, majoritatea operei lui Shakespeare a fost scrisă între anii 1585 și 1613, fiind reprezentată de 154 de sonete și numeroase poezii, dar și de cele mai importante tragedii și comedii din literatura universală, rodul abilității lui de a reliefa cele mai profunde aspecte ale naturii umane. Din păcate, momentele scrierii pieselor de teatru ale lui nu se cunosc în totalitate.

Deja, în anul 1592, era suficient de cunoscut pentru a stârni primele acuzații de plagiat, un oarecare Robert Greene afirmând despre acesta că este nici mai mult nici mai puțin decât „o cioară parvenită, împodobită cu penele noastre”.

În 1596 scrie tragica poveste a lui Hamlet, prințul Danemarcei, inspirată, se pare, de moartea prematură a unuia din gemenii săi, iar în 1599, două dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în „The Passionate Pilgrim”, fiind publicate sub numele său dar fără aprobarea autorului.

Doi ani mai târziu Shakespeare se mută în parohia Sf. Elena din Bishopgate, unde apare ca actor în piesa „Every Man in his Humor”, a lui Ben Johnson.

După anul 1600 scrie mai ales tragedii, după Hamlet urmând „Regele Lear” și „acbeth”.

În perioada 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și nici una nu îi mai este atribuită după 1613.

În anul 1609 își publică sonetele, marea majoritate poezii de dragoste, unele închinate amantei sale – denumită „The Dark Lady”, iar altele închinate unui tânăr – denumit “frumos stăpân”, în cele din urmă criticii săi interpretând nuanțări artistice ale orientării sale sexuale variate.

În anul 1611, sau conform altor opinii în 1913, se retrage în localitatea natală, unde a murit la 23 aprilie 1616, exact în ziua atribuită nașterii sale, pe piatra sa funerară scriind „Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele”.

În anul 1623, doi dintre apropiații lui Shakespeare, de la King’s Men, John Hemings și Henry Condell, au publicat Ediția princeps a pieselor lui Shakespeare, care cuprinde 36 texte, 18 din aceastea fiind tipărite pentru prima dată.

Însă de-a lungul timpului au existat speculații privind viața și opera lui Shakespeare pe lângă sexualitatea sa variată aflându-se aspecte privind fizicul său, credința sa religioasă, dar mai ales paternitatea operei sale dramatice. Să le luăm pe rând.

În privința aspectului său fizic, nu există nici măcar o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare, astfel că gravura „Droeshout”, pe care Ben Jonson ar fi avizat-o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul său real, și monumentul Shakespeare din localitatea natală Stratford sunt considerate cele mai bune „reproduceri” ale aspectului său fizic. Dar se pare că și aici există unele probleme: gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de gardă a ediției din anul 1623, nu seamană cu cea realizată pentru ediția din anul 1640, existând diferențe mai mult decât semnificative.

Un alt element aflat în dispută este „The Collar Theory” – existența gulerului lui Shakespeare din prima gravură. Gulerul din imagine nu a existat în timpul vieții lui Shakespeare și nici în vreun alt portret din acea vreme, având în plus și o poziție stranie, mascând inexistența gâtului, dând și o deranjantă disproporție între cap și bust, în opinia unora acestea fiind elemente suficiente care să ne determine să credem că Shakespeare a fost portretizat cu o mască pe față.

În ceea ce privește orientarea religioasă, cei care au studiat biografia sa afirmă că este aproape sigur că familia sa era catolică, tocmai atunci când practica în această religie era împotriva legii, ba mai mult, Mary Arden, mama marelui dramaturg provenea dintr-o familie catolică. Pe de altă parte Shakespeare nu era chiar un practicant al religiei, explicația fiind că acesta evita biserica de teama unor procese privind datoriile acumulate de familia sa.

O largă dispută a fost stârnită la mai bine de 150 de ani de la moartea lui Shakespeare, privind calitatea reală de autor măcar în privința unei părți din opera sa. Deși această dispută nu a fost elucidată nici până în ziua de astăzi, printre posibilii autori reali ai unora din crațiile sale au fost enumerate nume precum Edward de Vere, Francis Bacon, sau Christopher Marlowe. Aceste discuții au pornit și de la multitudinea de versiuni ale operelor sale importante. Unele variante au fost numite „versiuni rele”, conținând texte adaptate, parafrazate sau deformate, ori chiar reconstruite din memorie. De pildă, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, conțin mai multe versiuni revizuite, bazate pe descoperirile unor notițe atribuite lui Shakespeare, în schimb, „Regele Lear”, publicat în edițiile moderne, cuprinde două variante – cea din 1608 și cea din 1623, pe care criticii le declară „de neîmbinat fără confuzii majore”.

Pe de altă parte, bucăți din „Titus Andronicus” au fost încredințate, în realitate, unor pricepuți copywriteri precum George Wilkins sau Thomas Middleton, iar culegerea The London Prodigal de „William Shakespeare”, apărută în anul 1605, cuprinde piese ca „Locrine”, „Thomas Lord Cromwell” și „The Puritan”, care se pare că în zilele noastre nu mai sunt recunoscute ca făcând parte din opera lui Shakespeare.

Alte piese puse în discuție sunt „Henric al VIII-lea” – 1613, având ca posibili autori pe John Fletcher, Sir Henry Neville sau George Peele, „Macbeth” – 1606, atribuită lui Thomas Middleton, „Nevestele vesele din Windsor” – 1597, posibil semnată de Sir Henry Neville, sau „Visul unei nopți de vară” – 1595, care îi are ca posibili autori pe William Stanley și Earl of Derby.

Mai mult, cel puțin unele dintre sonete este posibil să nu fie opera lui Shakespeare, de pildă, ediția publicată în anul 1609 fiind probabil să aparțină editorului Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii.

Continuarea pe rador.ro.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
10,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău