Peste 500 de funcții sunt vacante în instituțiile de învățământ din municipiu

  • 23 Octombrie 2018 14:56
Peste 500 de funcții sunt vacante în instituțiile de învățământ din municipiu

În instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău sunt 525 de funcții vacante de cadre didactice, transmite IPN.

Municipalitatea menționează într-un comunicat de presă că sunt necesari 125 de profesori de educația fizică, muzică, limba și literatura română, matematică, limba engleză, fizică. În instituțiile de învățământ preșcolar sunt 400 de posturi vacante de educatori, metodiști, conducători muzicali, logopezi, psihologi, defectologi.

Deficit se atestă și de cadre nedidactice, fiind vacante 414 funcții de asistenți medicali, ajutori de educator, dădace, bucătari sau bucătari auxiliari, spălători de veselă, de lenjerie, îngrijitori de încăperi.

Direcția generală educație, tineret și sport a încheiat un acord de parteneriat cu Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” pentru a încadra educatori în câmpul muncii, studenți ai anului IV. De asemenea, se conlucrează cu școlile profesionale pentru angajarea personalului auxiliar, bucătar sau bucătar auxiliar.

Primăria municipiului Chișinău informează despre faptul că șefii instituțiilor de învățământ primar și secundar au acceptat volumul suplimentar de ore, până la 27 ore, pentru cadrele didactice din instituții, până la completarea funcțiilor disponibile.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:82 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău