Percheziții la București după ce s-a depistat că 15.000 de cetățeni ai R.Moldova figurează cu domiciliul la 3 adrese

  • 15 Noiembrie 2018 10:00
Percheziții la București după ce s-a depistat că 15.000 de cetățeni ai R.Moldova figurează cu domiciliul la 3 adrese

Polițiștii din București, România efectuează percheziții la domiciliul unor persoane bănuite că au declarat contra cost, că la trei adrese locuiesc 15.000 de persoane din Republica Moldova, ca aceștia să obțină carte de identitate românească. Sumele cerute erau între 150 și 200 euro, scrie Mediafax.

„La această oră, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Ordine Publică și Poliția Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară în Capitală și pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat și fals în declarații. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că două grupuri infracționale organizate își ofereau serviciile, contra cost, unor cetățeni străini, preponderent din Republica Moldova, pentru a le facilita obținerea cărții de identitate românești, declarând în fals că aceștia vor locui la adresele lor, sumele solicitate fiind între 150 și 200 de euro”, informează Poliția Municipiului București, citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, până la acest moment au fost identificate aproximativ 15.000 de persoane care figurează ca având domiciliul stabilit la trei adrese din sectorul 3. Cei nouă suspecți urmează a fi audiați, dar și cetățenii ai R.Moldova, ce vor fi aduși cu microbuzul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău