Parlamentul României se reunește în ședință solemnă pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire

  • 28 Noiembrie 2018 08:52
Parlamentul României se reunește în ședință solemnă pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire

Parlamentul României se reunește, astăzi de la ora 14:00, în ședință solemnă pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Lucrările vor fi deschise cu alocuțiunea președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului și-a devansat programul vizitei oficiale în Franța, pentru a fi astăzi prezent în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, unde se celebrează împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, relatează RRA.

Vor susține apoi discursuri președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.

La eveniment au fost invitați să participe și foștii președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, membrii Guvernului și șefii misiunilor diplomatice de la București. De asemenea, au primit invitații Alteța Sa Regală, Principele Radu, președintele Curții Constituționale, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, președintele Academiei Române și cel al Consiliului Legislativ, guvernatorul Băncii Naționale, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice și Greco-Catolice, transmite RRA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău