OPINIE | Hotărârea CtEDO arată că autoritățile nu au rezolvat problema fermierilor din Dubăsari

  • 18 Iulie 2018 08:36
OPINIE | Hotărârea CtEDO arată că autoritățile nu au rezolvat problema fermierilor din Dubăsari sursa foto: europalibera.org

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, care a recunoscut violarea dreptului de proprietate a fermierilor din raionul Dubăsari asupra terenurilor lor, arată că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu au obținut rezultate palpabile în această chestiune. De această părere este expertul în securitate Rosian Vasiloi, exprimată în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Din punct de vedere tehnic, Curtea s-a expus asupra rolului autorităților Republicii Moldova și, de fapt, toată responsabilitatea se pune pe Federația Rusă. Mai mult, decizia Curții menționează și deciziile anterioare, care până în ziua de azi nu sunt respectate de Federația Rusă și, în opinia mea, nici autoritățile Republicii Moldova nu fac nimic pentru a sensibiliza autoritățile ruse ca să îndeplinească aceste decizii ale CtEDO”, spune Rosian Vasiloi.

Expertul spune că terenurile vizate despart regiunea transnistreană în două și oferă Republicii Moldova o fereastră de ieșire la frontiera de stat moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. Una dintre versiuni, spune Rosian Vasiloi, este că regimul de la Tiraspol a sechestrat aceste terenuri.

Directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole, spune că CtEDO a dat câștig de cauză celor peste 1600 de petiționari, toți fiind proprietari de terenuri din localitățile Doroțcaia, Pârâta, Cocieri, Coșnița și Molovata. „S-a constatat violarea dreptului la proprietate și lipsa unor remedii eficiente pentru a-și apăra drepturile încălcate”, spune Ion Manole.

Directorul Promo-LEX a explicat că regimul de la Tiraspol controlează traseul rutier care desparte cele cinci localități de terenurile lor agricole. Potrivit lui, având o astfel de hotărâre la mână, autoritățile Republicii Moldova trebuie să aibă cel puțin o altă voce de acum înainte. „Cu regret, având deja 13 hotărâri pe cauze din regiunea transnistreană, unde s-a constatat violarea diverselor articole, nu doar a unui articol, Chișinăul nu a fost capabil să fie mai vocal în cadrul negocierilor”, spune Ion Manole. Totodată, potrivit lui, există și unii actori internaționali, care în dorința lor de a obține dividende politice, fac presiuni asupra celor de la Chișinău.

Pe 17 iulie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza fermierilor din raionul Dubăsari, ale căror terenuri au fost sechestrate de către administrația de la Tiraspol. Înalta Curte a constatat încălcarea dreptului de proprietate sau folosință asupra cotelor de teren și a dispus încasarea prejudiciilor suportate de reclamanți din contul Federației Ruse în cuantum total de 2 499 300 milioane de euro. Cauza a fost intentată la cererea a 1646 de reclamanți și trei companii agricole din raionul Dubăsari, aceștia fiind reprezentați la CtEDO de către avocații Asociației Promo-LEX.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău