Noul cadru de cooperare cu Parteneriatul Estic a fost lansat la Bruxelles

  • 13 Martie 2018 08:05
Noul cadru de cooperare cu Parteneriatul Estic a fost lansat la Bruxelles

Noul cadru instituțional al inițiativei Parteneriatul Estic (PAE) a fost lansat luni, 12 martie, la Bruxelles în prezența oficialilor de rang înalt din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina și Statele Membre ale UE. Structura a fost adoptată oficial la Summit-ul Parteneriatului Estic în noiembrie anul trecut printr-o declarație comună a statelor Parteneriatului Estic, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parteneriatului Estic.

Noua structură pentru cooperarea instituțională dintre statele Parteneriatului Estic și statele membre ale UE este mai compactă și se concentrează pe implementarea eficientă a reformelor care aduc rezultate reale cetățenilor. Noua abordare subliniază mai tare implicarea țărilor partenere la un nivel adecvat, ce le permite să progreseze cu cele 20 de livrabile convenite pentru implementare până în anul 2020.

Elementele principale ale structurii reînnoite, platformele și panelele sunt aliniate cu cele patru priorități ale Parteneriatului Estic: guvernare mai puternică, economie mai puternică, conectivitate mai puternică și societate mai puternică. Activitatea platformelor și panelelor este ghidată de miniștri prin intermediul funcționarilor de rang înalt.

Părțile centrale ale structurii rămân a fi schimburile la toate nivelele, inclusiv parlamentar prin intermediul EURONEST, autorități locale și regionale prin intermediul Conferinței Autorităților Regionale și Locale (CORLEAP) și societatea civilă prin intermediul Forumului societății civile. Platformele vor oferi o îndrumare mai politică panelelor și, în același timp, vor raporta funcționarilor de rang înalt privind activitățile generale ale panelelor în cadrul unei priorități specifice.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,4
Nori împrăștiați
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău