Nodul Gordian | Ce are de făcut Guvernul PAS: reforme în justiție, combaterea corupției și promovarea persoanelor integre

  • 13 Iulie 2021 14:55
0%
00:00:00
00:00:00

Din componența viitorului Guvern al PAS vor face parte și unele persoane care au fost propuse anterior la funcțiile de miniștri, în cadrul Guvernelor desemnate  de către președinta Maia Sandu înainte de anticipate, a declarat deputatul PAS, Radu Marian, invitat în cadrul emisiunii „Nodul Gordian”, de la Radio Chișinău. El a mai anunțat că urmează demiteri ale demnitarilor și funcționarilor din instituțiile publice care se vor dovedi că au comis ilegalități, precum și o evaluare externă a judecătorilor și procurorilor.

Acest proiect va fi introdus în mod prioritar și vom începe această evaluare începând cu rangurile cele mai de sus ale justiției. Desigur, avem aceste două proiecte care necesită modificarea Constituției, mă refer la confiscarea averii pentru funcționarii și demnitarii care nu o pot justifica și, desigur, excluderea imunității deputaților pentru acte de corupție. Chiar vreau să văd alți deputați ce justificări vor găsi ca să nu voteze așa ceva. Dar există foarte multe lucruri pe care putem să le facem și cu majoritate simplă, inclusiv această evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, reformarea Procuraturii Anticorupție după modelul DNA, unde vom aduce procurori noi și vom începe această curățare a justiției.

  • Veți face demersuri și pentru demiterea procurorului general?

Noi transmitem procurorilor și judecătorilor onești să înceapă să oprească hoțiile și să-i pedepsească pe cei care au furat avuția statului. Eu sper că acest mesaj l- auzit și domnul Stoianoglo și, în sfârșit, se va începe un progres real”, a declarat Radu Marian.

Noul Guvern condus de PAS va trebui să implementeze exact propriul său program de guvernare și să facă ceea ce a promis în campanie, exact în felul în care acționat președinta Maia Sandu, care a făcut ceea ce a promis – a declanșat alegerile parlamentare anticipate, a subliniat și un alt invitat al emisiunii, europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.

„În ciuda atacurilor, în ciuda dificultăților, în ciuda atacurilor fostei majorități parlamentare la instituțiile statului și la statul de drept, președintele a făcut ceea ce promisese în campania de la alegerile prezidențiale. Exact la fel trebuie să facă și sunt sigur că vor face acum guvernanții din partea PAS. Exact ceea ce așteaptă oamenii: reforme în domeniul justiției, statului de drept, combaterea corupției, întărirea domniei legii în Republica Moldova. Cei care au încălcat legea, să fie sancționați, iar cei care nu au încălcat niciodată legea, să știe că nu au de ce se teme. Și apoi – reforma marilor sisteme publice, îmbunătățirea educației, sănătății, administrației publice. Vestea bună este că UE este pregătită cu sprijin. Avem cel mai mare pachet de ajutor economic oferit vreodată Republicii Moldova – 600 de milioane de euro sprijin pentru revenirea de pe urma pandemiei Covid-19”, a subliniat europarlamentarul.

În cadrul aceleiași emisiuni, comentatorul politic Vlad Țurcanu a subliniat că PAS, în calitate de partid majoritar în Parlament, trebuie să creeze, prin acțiunile sale și mesajele transmise, o atmosferă de integritate în instituțiile publice și în întreaga societate. 

„E important de creat o atmosferă și de prezentat publicului larg o perspectivă pe care ar trebui să o îmbrățișeze majoritatea societății care înțelege în felul acest că practicile de până acum nu ne-au folosit, dar în asta trebuie să creadă majoritatea oamenilor, că se poate funcționa într-o societate pe niște principii, nu în funcție de cine deține pâine și cuțitul într-o perioadă anumită. O guvernare nu face ce-i trece prin cap, o guvernare are niște prerogative importante, dar se pliază pe ceea ce reprezintă cetățenii și societatea. Asta va trebui să facă PAS, dar va fi o perioadă de tranziție, de la ce avem în prezent ca moștenire de pe urma unor guverne cleptocrate, la ceea ce ne dorim noi pentru acest teritoriu. Nu va fi simplu”, a remarcat analistul Vlad Țurcanu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău