Noaptea Europeană a Muzeelor, la Chișinău. Programul manifestațiilor

  • 19 Mai 2018 15:37
Noaptea Europeană a Muzeelor, la Chișinău. Programul manifestațiilor

Astăzi, 19 mai,  în R. Moldova și în alte 46 de state este marcată Noaptea Europeană a Muzeelor. Evenimentul are drept scop sporirea interesului față de colecțiile instituțiilor muzeale dar și sensibilizarea societății față de problemele din domeniu.

Cu genericul "Conexiuni inter-muzeale: noi abordări, noi provocări", ediția din acest an este dedicată necesității de adaptare a muzeelor la tendințele societății, astfel încât acestea să implementeze tehnologiile informaționale, pentru a-și prezenta colecțiile inclusiv în mediul virtual.

În prezent, în  Registrul  Național al Muzeelor din Republica Moldova sunt înscrise 124 muzee.

În 2017 instituțiile muzeale din R. Moldova au înregistrat în Noaptea Europeană a Muzeelor, aproape 620 de mii de vizitatori, potrivit datelor Ministerului Culturii.

În anul 2017, circa 36 de mii de muzee din întreaga lume au participat la programul Zilei Internaționale a Muzeelor (marcată pe 18 mai) și Noaptea Europeană a Muzeelor.

Noaptea muzeelor la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Programul va începe la ora 18.00 și va dura până la 00.00. În program sunt incluse următoarele activități:

– Vizitarea expozițiilor permanente de Artă Universală și Artă Națională și a celor temporare;
– Expoziție de artă interactivă și realitate augmentată (sala de conferințe);
– Recitaluri de muzică clasică susținute de elevi și studenți;
– Recital de muzică susținut de interpreta Geta Burlacu;
– Recitaluri de muzică clasică susținute de cuartetele Select Strings Quartet și Pasione;
– Ateliere de desen pentru copii și adulți;
– Realizarea schițelor portret și desenelor decorative cu henna;
– Performance: Laboratorul coregrafic – Irina Slobodeaniuc;
programul oferind, astfel, vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște patrimoniul cultural național și de a participa la diverse activități cultural-educaționale.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

La ora 15.00, în Grădina Botanică a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală va avea loc deschiderea oficială a programului dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor – 2018. Evenimentul va include Inaugurarea foișorului (Pavilionul muzical) din Grădina Botanică a Muzeului, după lucrările de conservare și restaurare (monument de categorie națională, construit în anul 1889, arhitect – Alexandru Bernardazzi).

În continuarea evenimentului va avea loc Lansarea seriei de mărci poștale „Tezaurul de la Lărguța” din colecțiile Muzeului, emisă de Poșta Moldovei.

Ceremonia se va încheia cu un frumos program de muzică clasică, prezentat de Ansamblul de cameră al Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, clasa profesoarei Olga IUHNO, mun. Chișinău.

Noaptea Muzeelor la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

Programul include activități de la ora 10.00 până la 23.30
Vizitarea gratuită a expozițiilor permanente și temporare ale muzeului (10.00-18.00)

Atelier de Origami pentru copii și părinți cu genericul „Mânuțe magice”.
Locație: holul de la parter (11.00-16.00)

Proiecții din cadrul ediției speciale a Festivalului Internațional de Film Documentar „Cronograf”.
Locație: cinemateca „Clio” (11.00-16.00)

Joc Quest „Privește, înțelege, participă!”, activitate ce dezvoltă atenția, gândirea logica, memoria, spiritul de competitivitate al copiilor.
Locație: expoziția permanentă (11.00-16.00)

Expunere de motociclete vechi și noi.
Locație: curtea muzeului (12.00-20.00)

Recital de muzică clasică, susținut de elevii Școlii muzicale „Maria Bieșu”.
Locație: Sala Albastră (14.00-15.00)

Program cultural-educativ pentru pasionații de istorie și tradiții militare (expoziție, cinema în aer liber, ateliere de mânuire a armelor medievale și de tir electronic), susținut de Academia „Ștefan cel Mare” a MAI.
Locație: curtea muzeului (14.00-18.00).

Animații interactive (18.00-23.30)

Activitate de divertisment „De la fragment la întreg”. Vizitatorii sunt invitați să asambleze 4 puzzle-uri cu tematică istorică.
Locație: expoziția permanentă (18.00-23.30)

Reprezentația „Tradiții militare. Între trecut, prezent și viitor”, susținută de studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.
Locație: curtea muzeului (18.00-19.00)

„Clasici în muzeu” – recital de muzică clasică de mare popularitate oferit de Cvartetul Național de Coarde al Sălii cu Orgă din Chișinău.
Locație: parterul muzeului (20.00-21.00)

Spectacol de muzică ușoară, susținut de Radu Dolgan, Ricu Vodă, Lavinia Rusu, Doinița Gherman, Roxana, frații Cordineanu ș.a. Organizator: Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău.
Locație: curtea muzeului (20.30-23.00)

Flash-mob cu participarea studenților UCCM.
Locație: parterul muzeului (23.30)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău