Mihai Mitrică: Să aduci cărți din România în R.Moldova implică niște costuri mai mari decât dacă ai transporta alcool sau țigări

  • 29 August 2017 13:16
Mihai Mitrică: Să aduci cărți din România în R.Moldova implică niște costuri mai mari decât dacă ai transporta alcool sau țigări

Începând de mâine, 30 august și până la 3 septembrie la Chișinău se va desfășura Salonul Internațional de Carte „Bookfest Chișinău 2017”. Astfel, peste 50 de mii de volume din diverse domenii ale editorilor din România vor ajunge la Chișinău, iar publicul de aici le va putea procura la prețuri promoționale.

Directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a explicat, la emisiunea „Pauza de cafea” de la Radio Chișinău că volumele editate în România sunt mai scumpe la Chișinău din cauza taxelor.

„Este în pricipal, fundamental o problemă de taxe. E foarte greu să aduci cărți din România în Republica Moldova. E păcat! E un război pe care eu cred că deja cărțile românești l-au cam pierdut în librăriile din Republica Moldova, cu excepția editurilor din Republica Moldova care publică în limba română aici, cărțile editurilor din România nu se prea văd. Și de ce nu se văd? Să duci cărțile de pe un mal pe celălalt mal al Prutului implică niște costuri mai mari decât dacă ai transporta alcool sau țigări. Cărțile nu le poți duce decât cu niște prețuri extrem de mari.  Sunt convins că acest stat, și România la fel, dar Republica Moldova mai ales nu ar sărăci foarte mult dacă ar revizui puțin comportamentul fiscal pe care-l aplică acelor cărți venite din România”, a declarat Mihai Mitrică. 

Pe lângă cărțile editurilor din România, la salonul de carte vor putea fi găsite și câteva zeci de mii de cărți de la editurile din Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Bookfest. Majoritatea standurilor vor avea titluri și reduceri speciale la cărțile destinate elevilor, 1 septembrie fiind și prima zi de școală în Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2017 este la cea de-a doua ediție. Inaugurarea Salonului va avea loc miercuri, 30 august, începând cu ora 12:00, la Centrul Expozițional „Moldexpo”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău