Maratonul Internațional Chișinău se desfășoară în această duminică în Capitală. Circulația rutieră a fost sistată pe mai multe străzi

  • 30 Septembrie 2018 09:04
Maratonul Internațional Chișinău se desfășoară în această duminică în Capitală. Circulația rutieră a fost sistată pe mai multe străzi

Cel de-al patrulea „Maraton Internațional Chișinău” se desfășoară duminică, 30 septembrie, în Capitală. La curse participă începători și amatori, sportivi cu experiență, campioni și recordmani din țară și din străinătate. De asemenea, pentru prima dată în istoria Maratonului de la Chișinău, la eveniment vor participa și sportivii în scaune rulante, în cadrul categoriei special create – „Maraton For All".

Participanților la „Maratonul Internațional Chișinău 2018” li s-a propus să depășească una dintre cele patru distanțe la alegere: Maraton (42 km 195 m), Semimaraton (21 km 0975 m), 10 km și 5 km. În cadrul evenimentului sportiv, toată lumea va putea participa la cursa distractivă „Fun Run" de 1,5 km prin străzile centrale ale Chișinăului.

Astfel, la ora 8.55 s-a dat startul pentru sportivii în scaune rulante, iar la 9.00 - startul curselor de 5 km, 10 km, 21 km, 42 km și „Fun Run” (1,5 km).

Toți participanții la „Maratonul Internațional Chișinău 2018 ” vor primi pachete de start și medalii la final. La ora 16:00 va avea loc ceremonia de premiere a câștigătorilor, în funcție de categoria de vârstă și categoria Absolut, pentru toate distanțele. Câștigătorii vor primi premii și cadouri din partea partenerilor. Fondul total de premii al „Maratonului de la Chișinău” este de 100.000 de lei, menționează organizatorii.

În șegătură cu maratonul, pe 30 septembrie, traficul rutier pe porțiunea blvd. Ștefan Cel Mare, începând cu str. Toma Ciorbă până la intersecția cu blvd. Negruzzi, precum și pe porțiunea de la str. Ciuflea până la str. Trandafirilor, a fost blocat, începând cu ora 04.00, până la ora 20.00.

În intervalul de timp de la 07.30 și până la 15.30, nu se poate circula pe tronsonul de la Toma Ciorbă – până la bd. Dacia. Circulația va fi oprită și pe bd. Dacia, până la intersecția cu str. Trandafirilor.

Transportul va circula pe străzile adiacente pentru a ocoli străzile unde traficul va fi blocat.

„Organizatorii celui de-al patrulea „Maraton Internațional Chișinău” își cer scuze încă o dată pentru incomoditățile temporare, provocate locuitorilor orașului”, potrivit unui comunicat.

Schimbarea traficului rutier este coordonată cu Poliția Rutieră a municipiului Chișinău și aprobată de Primărie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău