Are 9 la puterea a doua plus trei ani și imediat va împlini nouă la puterea a doua plus doi la puterea a doua ani. Așa îi place să își prezinte anii pe care i-a acumulat în tolbă, Gheorghe Amaicei sau Bunicul Gheorghe cum îi spun, după ce întâlnirea noastră, în urma unei vizite a sa în stânga Prutului, s-a lăsat cu o frumoasă și sper cât mai lungă prietenie.

Îndrăgostit de munți și de natură, de prisaca de care îngrijește cu dăruire și la această vârstă, Bunicul Gheorghe a dedicat aproape jumătate de secol copiilor cărora a încercat să le cultive pasiunea pentru cifre.

”Am fost director adjunct pe vremea când s-a construit Școala nr 3 din Piatra Neamț. Profesor am fost 47 de ani, iar la această școală de care m-am legat strâns, am fost profesor 37.  Nu este meserie mai frumoasă decât să fii grădinar de suflete umane. Să stai între cei mici și să îi vezi um se ridică și cum vor să meargă în viață. De ai ști ce-i așteaptă”, îmi povestește, cu emoție în voce Bunicul Gheorghe, după o scurtă plimbare prin centrul orașului Piatra Neamț, ajunși  în fața școlii, într-o zi de sfârșit de februarie.

Caracterizat de o eleganță specială, cu ochi sclipitori și chip blajin, peste care zâmbetul larg nu te lasă să rămâi fixat pe ridurile adunate în cei aproape 85 de ani, Bunicul Gheorghe este un tânăr încremenit în timp. Doar părul cărunt și mersul puțin încetinit, îl trădează.

”Îmi plac toate anotimpurile. Iarna stau mai mult acasă, îmi pun hârtiile la punct. Primăvara, un anotim extraordinar când se trezește la viață și natura și atunci parcă întineresc și eu. Vara mă țin mai mult de apicultură, un hobby al meu. O viață mai organizată ca la albine nu am mai văzut nicăieri. Acolo este perfecțiune când merg și deschid un stup uit de absolut toate. Toamna este cel mai frumos, când urci pe munte. Chiar dacă îți dă o anumită nolstalgie, e un anotimp foarte frumos”, spune el.

Cea mai mare inspirație pentru Bunicul Gheorghe este dragostea de neam și țară.

După revoluție, în calitate de președinte de onoare al Asociației Profesorilor din Neamț,  a trecut de nenumărate Prutul. În vara anului trecut a ajuns, copleșit de emoții, și la mormântul îndrăgitului poet Grigore Vieru din Cimitirul Central din Chișinău.

De la tatăl său care a luptat în al doilea Război Mondial și a ajuns până la Nistru a auzit mult vorbindu-se despre Basarabia unde și-a dorit mult să ajungă, iar după revoluție a venit de zeci de zeci de ori.  

”Tatăl meu a fost în Basarabia pe front. El îmi povestea de Nistru de cetățile Hotin, Cetatea Albă, Cetatea Orheiului. E un trecut care nu trebuie să-l uităm. Și noi aștia care suntem trecători, ca frunza pe ape, cum se spune, nu trebuie să ne dăm bătuți”, povestește Gheorghe Amaicei.

Autor: Ina Guțu