Majorarea salariilor în sectorul bugetar | Vom beneficia de sporuri reale sau este doar un proiect electoral

  • 15 Noiembrie 2018 14:00
Majorarea salariilor în sectorul bugetar | Vom beneficia de sporuri reale sau este doar un proiect electoral

Parlamentul a examinat astăzi, 15 noiembrie, proiectul de lege privind salarizarea în sectorul bugetar, care, potrivit autorităților, va permite majorarea salariilor mai multor categorii de angajați. Opoziția constată, însă, un șir de carențe și neajunsuri și califică proiectul, prezentat cu doar trei luni înainte de alegerile parlamentare, drept unul electoral.

Noua lege împarte angajații în 7 grupe ocupaționale. Sistemul de salarizare va fi constituit din grade și clase de salarizare, în funcție de domeniul de activitate, funcția deținută, gradul de complexitate, vechimea în muncă și alte criterii. Proiectul prevede plafonarea sporurilor salariale care, în general, nu vor depăși 20% dintr-un salariu anual.

Potrivit proiectului, valoarea minimă de referință pentru cea mai joasă clasă de salarizare va fi de 1.500 de lei, iar niciun angajat din sectorul bugetar nu va avea venituri lunare mai mici de 2.000 de lei. De asemenea, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu a declarat că urmare a punerii în aplicare a acestei legi va scădea diferența dintre salariile mari și cele mici și niciun angajat nu va avea venituri mai mici decât până la reformă.

„O garanție stipulată aparte în lege spune că angajatul va primi un salariu nu mai mic decât salariul mediu pentru anul precedent. Respectiv, nimeni nu va primi salarii mai mici decât în 2018.”

Mai mulți deputați din opoziție au calificat proiectul drept unul electoral. Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin:

„Aceasta merge ca program electoral al PDM și PSRM. Și vin cu o idee către PDM, care a epuizat toate ideile și nu are ce propune societății – dar de ce să nu majorați salariile de 10 ori la toți?”

Iar deputatul PL Lilian carp a opiniat că fondul de salarizare va crește nesemnificativ. Pur și simplu, noua lege ar majora veniturile fixe din contul unor sporuri pe care muți angajați le primesc în prezent.

„Din informația care este, creșterea Fondului de salarizare este de vreo 7%. și asta duce la ideea că majorări ale salariilor se vor face, dar nu vor mai avea dreptul la acele sporuri pe care le făceau conducătorii unor instituții de stat.”

Dacă va fi adoptată, noua lege va intra în vigoare de la 1 decembrie anul curent. Potrivit estimărilor Guvernului, costul implementării acesteia pentru următorii trei ani va fi de aproape 4 miliarde de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău