Legea Centenarului Marii Uniri, promulgată de Klaus Iohannis

  • 18 Aprilie 2018 15:46
Legea Centenarului Marii Uniri, promulgată de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri.

Potrivit agerpres.ro, Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi, solicitare care a fost aprobată de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Deputații au eliminat din textul legii articolul care prevede că „Guvernul României va elabora până la data de 31 decembrie 2017, în condițiile prevăzute la alin. (1), calendarul de activități pentru comemorarea Războiului pentru Întregirea Neamului în anul 2018", deoarece acest termen era depășit.

Potrivit legii privind Centenarul, pentru perioada 2019 - 2020, în urma consultării și pe baza propunerilor venite de la autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și din partea altor instituții, companii de stat, regii autonome, culte religioase legal recunoscute, organizații neguvernamentale și creatori independenți, Guvernul României va elabora anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Național de Aniversare a Centenarului, aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

„Autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza manifestări, ceremonii și activități legate de Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și al Marii Uniri. Activitățile din Programul Național de Aniversare a Centenarului vor fi finanțate din bugetele autorităților publice și instituțiilor organizatoare. Ministerul Culturii și Identității Naționale va selecta activitățile incluse în Programul Național de Aniversare a Centenarului pe baza criteriilor stabilite de acesta, privind relevanța și încadrarea bugetară a activităților propuse", se arată în actul normativ.

Potrivit acestei legi, se instituie o serie de distincții naționale, printre care Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului" și Medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri".

„În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se va constitui o Comisie specială a Camerei Deputaților și Senatului dedicată Centenarului", se mai arată în lege.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău