Japonia va permite reintrarea turiștilor străini în țară din 10 iunie

  • 26 Mai 2022 19:10
Japonia va permite reintrarea turiștilor străini în țară din 10 iunie

Guvernul Japoniei a anunțat joi că va permite din nou accesul turiștilor din 10 iunie, după ce frontierele țării au fost închise călătorilor din străinătate de la începerea pandemiei de COVID-19, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Măsura, anunțată joi de premierul nipon, Fumio Kishida, presupune un pas în plus în flexibilizarea restricțiilor de frontieră aplicate în ultimele luni și după ce la jumătatea lunii mai s-a anunțat că se va permite accesul grupurilor turistice din patru țări sub formă de test.

Intrarea turiștilor se va limita într-o primă fază la călătorii care vin în tururi organizate, a anunțat joi premierul Kishida.

Ridicarea restricțiilor pentru turiști se va aplica celor veniți dintr-o listă de țări considerate de risc scăzut, care va fi actualizată în funcție de situația COVID-19, a detaliat MAE nipon într-un comunicat.

Autoritățile nipone au elaborat și norme împotriva contagierii cu coronavirus care vor fi aplicate de centrele de cazare și de turoperatori și va necesita din partea turiștilor măsuri preventive, precum purtarea măștilor sanitare.

Japonia a ținut închise frontierele pentru toți vizitatorii străini, de la începerea pandemiei în 2020, iar până în urmă cu câteva luni interzicea și intrarea celor cu viză de studii, de muncă sau de afaceri, în cadrul strategiei pentru a evita răspândirea coronavirusului și a variantei Omicron.

Arhipelagul nipon permite în prezent intrarea pe teritoriul său a 10.000 de călători zilnic, din care fac parte cetățeni japonezi sau rezidenți străini reveniți în țară, precum și rezidenți cu viză de muncă sau de afaceri.

Numărul vizitatorilor străini în Japonia a atins recordul de 32,88 de milioane în 2019, însă în anii ulteriori pandemiei numărul lor s-a redus drastic.

Țara asiatică consideră turismul un factor fundamental pentru creșterea sa economică și speră să atragă 60 de milioane de turiști până în 2030.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău