În premieră, subiectul Unirii R.Moldova cu România va fi tema unei audieri publice în Parlamentul European

  • 05 Septembrie 2018 11:11
În premieră, subiectul Unirii R.Moldova cu România va fi tema unei audieri publice în Parlamentul European

Subiectul Unirii R. Moldova cu România va fi tema unei audieri publice organizată astăzi, 5 septembrie, în premieră, în Parlamentul European. Conferința cu genericul „România și regiunile istorice în anul centenar: Cultură, identitate, valori europene” este organizată de europarlamentarul din România, Mircea Diaconu, la inițiativa Platformei Unioniste “Acțiunea 2012”.

La eveniment vor participa reprezentanți ai comunităților românești din regiunile istorice, precum și din Uniunea Europeană, reprezentanți ai mediului academic, politic și administrativ din România și Republica Moldova potrivit portalului Caleaeuropeană.ro.

„Vom discuta, pentru prima oară în Parlamentul European despre Unire, alături de primari și vectori de opinie de pe cele două maluri de Prut”, a anunțat pe pagina sa de Fecebook, George Simion, liderul Platformei „Acțiunea 2012”.

Conferința își propune să identifice principalele probleme ale comunităților românești din regiunile istorice. Un alt punct al dezbaterilor îl va reprezenta direcția comună a mișcării unioniste și a integrării europene a Republicii Moldova. 

În pofida unor întâmplări ale ultimilor ani, sau mai bine zis, ale ultimului secol, rămân totuși infinit mai multe lucrurile care ne unesc, prin comparație cu diferențele care ne despart. Iar în unitatea lumii românești, care transcende granițele actuale ale României, stă cheia ieșirii noastre din labirint. În baza acestui crez personal, am răspuns propunerii făcute de ACȚIUNEA 2012 de a reface, în spirit, pentru câteva clipe, România Mare la Bruxelles”, a mărturisit Mircea Diaconu, potrivit caleaeuropeana.ro.

În opinia europarlamentarului, comunitățile românești din regiunile istorice sunt adeseori uitate atunci când se vorbește despre românii din afară granițelor țării.

„Și în Timoc, Cernăuți, Odesa sau Basarabia trăiesc români care sunt în același timp europeni, prin cultură, și ale căror drepturi trebuie respectate. Este poate nevoie de o abordare mai implicată la nivel național, dar e foarte important ca și Uniunea Europeană să protejeze dreptul la propria cultură al tuturor minorităților și, implicit, al comunităților românești din diferite state membre sau partenere ale Uniunii Europene. Cultura noastră e identitatea noastră", a adăugat Mircea Diaconu.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
17,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău