În premieră, Festivalul Castanilor la Ungheni

  • 25 Aprilie 2018 11:57
În premieră, Festivalul Castanilor la Ungheni

În premieră, la începutul lunii mai, la Ungheni va fi organizat Festivalul Castanilor. Evenimentul vine să aducă în atenția publicului originalitatea tradițiilor moldovenești, dar și frumusețea aleii de castani din oraș, care se întinde pe o distanță de circa trei kilometri, fiind una dintre cele mai lungi alei de castani din Europa, transmite IPN.

Festivalul este organizat de Primăria municipiului Ungheni, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului. Organizatorii susțin că aleea, care are circa 40 de ani, a devenit un important obiectiv turistic pentru municipiu.

„Sperăm ca ideea organizării Festivalului Castanilor să fie pe placul unghenenilor și să devină un instrument bun pentru promovarea turismului local, național și internațional, a valorile social-culturale și natura urbană a municipiului Ungheni ”, a declarat Eduard Balan, viceprimarul municipiului Ungheni, citat într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit organizatorilor, festivalul va avea un specific promoțional, reunind diversitatea artelor într-un singur eveniment, cum ar fi: pictura, fotografia, meșteșugăritul, muzica, dansul și gastronomia. În cadrul festivalului va fi amenajat un orășel al tradițiilor, unde vor fi expuse lucrări de artizanat ale meșterilor populari din Republica Moldova și din România.

În cadrul festivalului vor fi amenajate și alte zone pe interese: zona copiilor, zona artelor, zonă pentru ședințe foto. Pentru amatorii de sport, va fi amenajată o zonă de sport, unde se va desfășura și o competiție de atletism. De la festival nu va lipsi zona gastronomică, unde vor fi prezentate bucatele tradiționale, dar și gustări din castan.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău