Igor Boțan: În R.Moldova are loc o destabilizare a situației politice, un lucru extrem de periculos în ajunul alegerilor parlamentare (Revista presei)

  • 27 Iunie 2018 09:33
Igor Boțan: În R.Moldova are loc o destabilizare a situației politice, un lucru extrem de periculos în ajunul alegerilor parlamentare (Revista presei)

Revista presei - 27 iunie.

Alegerile din Chișinău au spulberat și ultimele aparențe ale unei țări libere, scrie Timpul. Publicația scrie că statul Republica Moldova este un fiasco total. Putem spune adio reformelor, Uniunii Europene, speranței pentru un trai mai bun. De acum tot ce ne așteaptă e slugărnicia față de cei care ne (con)duc spre ridicarea unui mare colhoz, scrie Timpul. Invalidarea mandatului lui Năstase nu este o palmă dată lui, ci o batjocură la adresa noastră. Un scuipat pe dreptul nostru constituțional de a vota. O afișare publică a modului în care țara este controlată de o mână de hoți, comentează publicația. Potrivit ziarului Timpul, dintr-un anumit punct de vedere – e și vina noastră. Pentru că am mai avut în mână o ștampilă de vot cu care am dat de toți pereții. E vina noastră că am mutat statul din mâna unor vânzători în buzunarul altora. E vina noastră că nu suntem capabili, noi, două milioane de oameni, să luptăm cu 101 și – vorba protestatarilor – să ne luăm țara înapoi”, scrie Timpul.

„În ziua de astăzi este inutil de a vorbi despre democrație, comentează și analistul Oazu Nantoi, la Jurnal TV. El atenționează că modificarea sistemului electoral are drept scop perpetuarea unor forțe politice la putere, indiferent de votul cetățenilor, transmite IPN. Totodată, expertul observă că votul din municipiul Chișinău a perturbat mecanismele care trebuiau să fie aplicate fără mare tam-tam în cele 45 de circumscripții din Moldova.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal Democrat, Ion Terguță, spune că Republica Moldova a obținut suveranitatea în anul 1990 și a ajuns în 2018 să-și ceară exact același lucru – suveranitatea. „Am ajuns într-o țară în care democrația nu are nicio valoare. Votul cetățeanului a fost aruncat la urnă, toate instituțiile statului sunt controlate sută la sută de această guvernare, toate structurile elective ale statului au fost pulverizate”, subliniază Ion Terguță, citat de Evenimentul Zilei.

Adevărul reține declarația Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte și a altor organizații neguvernamentale aderente care își exprimă profunda îngrijorare față de faptul că justiția Republicii Moldova este controlată politic și folosită ca instrument împotriva interesului public. ONG-urile își reiterează dezacordul total cu motivația și argumentele invocate de instanțele judecătorești în vederea invalidării votului a peste 240 de mii de locuitori ai municipiului Chișinău care și-au ales legitim primarul.

„În Republica Moldova are loc o destabilizare a situației politice, un lucru extrem de periculos în ajunul alegerilor parlamentare”, susține analistul politic, Igor Boțan, citat de portalul Tribuna. Oamenii își pierd încrederea nu doar în guvernare, dar în faptul că, în țara asta există și poate exista democrație”.

„Dacă până ieri cineva ar mai fi putut minți, asociind Republicii Moldova noțiuni ca „democrație”, „justiție”, „stat de drept”, „separarea puterilor în stat”, „parcurs european”, etc., atunci astăzi niciuna dintre ele nu mai poate fi valabilă, comentează Cotidianul. Anularea alegerilor din Chișinău, maniera în care s-a făcut acest lucru, nu mai lasă loc de niciun fel de manipulări sau interpretări. Moldova e dictatură”, constată publicația.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău