FOTO | Grădinița din satul Hansca, renovată cu sprijinul financiar al României

  • 11 Iulie 2018 17:20
FOTO | Grădinița din satul Hansca, renovată cu sprijinul financiar al României

În satul Hansca din raionul Ialoveni a fost inaugurată miercuri, 11 iulie, o grădiniță cu suportul Guvernului României care a oferit 3,5 milioane de lei, prin intermediul programului de asistență tehnică și financiară. Autoritățile locale au contribuit la acest proiect, cu aproape 700 de mii de lei. Nouă instituție preșcolară activează într-un fost bloc al gimnaziului din sat care a fost reprofilat, modernizat și adaptat.

Tot miercuri a fost anunțată completarea programului implementat de Fondul pentru Investiții Sociale, în care până acum România a alocat 26 de milioane de euro, cu un posibil nou grant în valoare de 3 milioane de euro. 

Cu o populație de aproape 1300 de locuitori, satul Hansca nu a avut timp de mai mult de 30 de ani  o grădiniță, așa încât părinții erau nevoiți să iși ducă copiii la instituțiile din localitățile vecine, fie să stea cu ei acasa până la împlinirea vârstei de școlarizare.

Sistemul de apă și canalizare, instalarea unei centrale termice, dotarea blocului alimentar, reparația capitală a acoperișului, instalarea de uși și ferestre, sunt câteva cele mai importante lucrări prin care vechiul blocul al gimnaziului din sat a fost reabilitat și ajustat la nevoile celor 70 de copii înscriși deja la grădinița din Hansca, susține Directoarea Nadejda Cernat.

„Pentru noi astăzi este o sărbătoare că avem o astfel de grădiniță dotată cu încălzire centralizată, apă, cu condiții foarte bune. Suntem patru carde didactice, dar angajați suntem în total 12. Deci s-au creat cu aceatsă ocazie 12 locuri de muncă.”

Potrivit Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, programul de asistență, prin care mai mult de jumătate din grădinițele din R. Moldova au fost renovate, este un succes.

„Pe baza acestui succes, Guvernul României a decis recent să continuie acest program de renovare a unităților școlatre și vor fi alocate alte trei milioane pentru astfel de proiecte. În prezent purtăm discuții cu autoritățile centrale și cele locale din R. Moldova pentru a identifica acele proiecte care merită să fie susținute.”

18 din cele 38 de grădinițe care activează pe teritoriul raionului Ialoveni au fost renovate din bani oferiți de Guvernul României în cadrul programul de asistență tehnică și financiară.

În ultimii trei ani 845 de grădinițe din numărul total de aproximativ 1.500 care există pe teritoriul R. Moldova au fost reabilitate din banii oferiți de România.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău