Eugen Tomac a îndemnat cetățenii să-l voteze pe Andrei Năstase în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru primăria Chișinău

  • 21 Mai 2018 10:21
Eugen Tomac a îndemnat cetățenii să-l voteze pe Andrei Năstase în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru primăria Chișinău

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a îndemnat cetățenii municipiului Chișinău, să-l voteze în cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcția de primar al Capitalei, pe liderul PPDA, Andrei Năstase.

„Pentru turul doi, unde scenariul de la prezidențiale se poate repeta, toată lumea, inclusiv unioniștii convinși, trebuie să iasă la vot și să-l susțină, fără rezerve, pe Andrei Năstase. Nici nu mai e nevoie de explicații sau interpretări. Votul este clar: împotriva Rusiei, împotriva aranjamentelor dintre Dodon și Plahotniuc. În turul doi, cu cât prezența va fi mai mare, cu atât șansele candidatului proeuropean sunt mai mari”, a scris Eugen Tomac, într-o postare pe Facebook.

Politicianul le-a mai mulțumit celor care l-au votat ieri pe Constantin Codreanu, candidatul Partidului Unității Naționale la funcția de primar al Capitalei.

După alegerile locale noi pentru funcția de primar al Chișinăului, desfășurate ieri, candidatul PSRM Ion Ceban și liderul Platformei DA, Andrei Năstase, vor merge în turul II.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
21,24
Câțiva nori
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău