Doi supraviețuitori ai bombei atomice i-au prezentat ambasadorului ONU, Ion Jinga, un apel la eliminarea armelor nucleare

  • 11 Octombrie 2018 18:20
Doi supraviețuitori ai bombei atomice i-au prezentat ambasadorului ONU, Ion Jinga, un apel la eliminarea armelor nucleare

Doi supraviețuitori japonezi ai bombei atomice, care au depus la Națiunile Unite o petiție semnată de peste 8,3 milioane de oameni din întreaga lume cerând eliminarea armelor nucleare, s-au întâlnit miercuri, la New York, cu reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, relatează agenția niponă de presă Kyodo.

„Scopul nostru suprem, al supraviețuitorilor bombei atomice și al ONU, este de a elimina folosirea armelor nucleare și de a face tot posibilul pentru a colecta cât mai multe semnături din întreaga lume, de la milioane la sute de milioane de oameni. Vreau să văd, cât încă trăiesc, o lume în care nu există arme nucleare", a declarat Sueichi Kido, secretarul general al Nihon Hidankyo - Confederația niponă a organizațiilor supraviețuitorilor bombelor atomice și cu hidrogen -, prezentându-i ambasadorului român "Apelul Hibakusha" (supraviețuitori ai bombei atomice).

Nihon Hidankyo - care a lansat petiția acum doi ani - urmărește să strângă sute de milioane de semnături până în 2020, când ONU va face o revizuire a Tratatului de neproliferare nucleară, ce are loc din cinci în cinci ani, menționează Kyodo. Sueichi Kido a fost însoțit la evenimentul de miercuri de Jiro Hamasumi, secretar general asistent al confederației, amândoi fiind reprezentanți ai supraviețuitorilor japonezi ai bombei atomice, dintre care majoritatea au 80-90 de ani.

Prima bombă atomică a fost lansată de SUA asupra orașului nipon Hiroshima când al doilea război mondial era pe sfârșite, la 6 august 1945, și a fost urmată de o a doua, detonată trei zile mai târziu asupra orașului Nagasaki, marcând începutul erei nucleare.

După recepționarea petiției împotriva armelor nucleare, ambasadorul român - care prezidează Comisia pentru Dezarmare și Securitate Internațională pe durata celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU - și-a exprimat admirația față de supraviețuitorii bombei atomice și familiile lor. "Personal, sunt absolut impresionat de activitatea dumneavoastră și de felul în care hibakusha, supraviețuitorii bombelor nucleare, au ales să-și trăiască viețile în demnitate și să-și împărtășească trista experiență pentru a evita repetarea unor asemenea tragedii", a spus reprezentantul permanent al României la ONU.

Acesta a precizat pentru Kyodo că este pentru prima dată când se întâlnește cu victime ale armelor nucleare.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,06 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău