Doi boxeri moldoveni au devenit premianți la turneul ”Beogradski pobednik”

  • 01 Mai 2018 08:45
Doi boxeri moldoveni au devenit premianți la turneul ”Beogradski pobednik”

Boxerii moldoveni Mihail Cvasiuc și Dumitru Galagoț de la Școala specializată din Grimăncăuți (Briceni), ambii la categoria de greutate până la 64 kilograme, au devenit medaliați cu bronz la turneul internațional ”Beogradski pobednik”, încheiat ieri la Belgrad (Serbia), relatează MOLDPRES.

Ambii s-au calificat în semifinale unde au fost învinși prin decizie împărțită (2-1) de Yanis Mehah din Franța, respectiv, Luiz Silva (Brazilia).

„Important este că am luat parte și la această ediție a turneului. Participăm cu regularitate, pentru că este un concurs foarte valoros. Scopul meu a fost să verific unele scheme de luptă, să văd cum pot fi traduse în practică, la nivel internațional, într-o concurență foarte aprigă.Sunt satisfăcut, pentru că am văzut la ce trebuie să mai lucrăm la antrenamente. Numai așa putem progresa, tinde spre performanțe înalte la marile turnee, Campionatele Europene și Mondiale, Jocurile Olimpice”, a declarat astăzi pentru agenție Antrenorul Emerit Petru Caduc, care i-a însoțit pe performeri la turneul de la Belgrad.

Mihail Cvasiuc este angajat în echipa sportivă a Departamentului Trupelor de Carabinieri, iar Dumitru Galagoț în cea a Departamentului Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne.

La turneu au mai participat coechipierii Victor Carapcevschi (75 kg) și Dumitru Cașciuc (81 kg), care au suferit înfrângeri în runda inaugurală.

Cel mai bun boxer moldovean este Veaceslav Gojan din Grimăncăuți, care e medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), campion european (Ankara, 2011).

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău