Dezastrul rămas în urma tornadei din Cehia: "Am trecut prin război, dar nu am văzut niciodată așa ceva în viața mea"

  • 26 Iunie 2021 15:07
Dezastrul rămas în urma tornadei din Cehia:

Operațiuni de curățare-degajare au fost demarate în Republica Cehă după tornada devastatoare care a făcut ravagii în sud-estul țării, informează sâmbătă dpa citată de Agerpres. Soldați și pompieri îndepărtau sâmbătă mașinile care au fost luate pe sus de tornadă, iar ingineri verificau structurile clădirilor pentru a stabili care vor trebui demolate, din cauza pericolului de a se prăbuși.

Cinci oameni au murit și în jur de 200 au fost răniți în tornada de joi. Printre persoanele decedate se numără, potrivit televiziunii publice cehe, o femeie gravidă din Slovacia vecină, al cărei făt nenăscut a murit de asemenea.

Sute de clădiri au fost parțial sau complet distruse, în șapte orașe în sudul regiunii Moravia.

Potrivit serviciului meteorologic ceh, tornada a lăsat devastată o suprafață de circa 500 de metri lățime și 26 de kilometri lungime. "Am trecut prin război, dar nu am văzut niciodată așa ceva în viața mea", a declarat o femeie în vârstă pentru agenția CTK.

Ministerul Dezvoltării Regionale al Republicii Cehe a anunțat că va aloca 16 milioane de euro ajutoare de urgență pentru reconstrucție. Premierul ceh Andrej Babis intenționează de asemenea să ceară bani din Fondul de Solidaritate al UE, care asigură ajutoare după dezastre naturale importante.

Organizațiile de ajutorare au primit de asemenea echivalentul a aproape 6 milioane de euro de la donatori privați, pentru victimele tornadei.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
10,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău