Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară va avea un alt conducător și va fi reformat

  • 16 Iulie 2018 16:05
Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară va avea un alt conducător și va fi reformat

Comitetul Național de Stabilitate Financiară, structura care în prezent activează în cadrul Guvernului și are printre principalele atribuții gestionarea crizelor financiare extraordinare, va fi reformat, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Finanțelor. Experții indică în primul rând necesitatea reducerii influenței politice asupra activității acestei structuri.

Comitetul Național de Stabilitate Financiară a fost creat în 2010, iar funcțiile și atribuțiile acestuia au fost stabilite într-o hotărâre de Guvern, care a fost modificată de mai multe ori.Un proiect de lege, propus de Ministerul de Finanțe, stabilește cadrul, obligațiunile și responsabilitățile CNSF în vederea diminuării riscurilor financiare, precum și gestionarea crizelor sistemice. Proiectul a fost elaborat inclusiv în contextul realizării de către Republica Moldova a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Comitetul va fi condus de Guvernatorul Băncii Naționale. Din componența sa vor mai face parte ministrul Finanțelor, cel al Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare și Directorul general executiv al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. De asemenea, legea prevede și posibilitatea organizării unui comitet extins, din care să mai facă parte reprezentanți ai conducerii Băncii Naționale.

Prin adoptarea unei legi privind CNSF va spori gradul de responsabilitate a membrilor acestuia asupra deciziilor luate, care în condițiile actuale este insuficient, a comentat pentru Radio Chișinău analistul economic de la Expert-Grup, Dumitru Pintea. În același timp, era necesară reducerea influenței politice în activitatea Comitetului, a explicat el.

Comitetul acesta avea o foarte puternică influență politică, deoarece din componența sa, pe lângă guvernatorul BNM, ministrul Finanțelor, mai făceau parte premierul, secretarul general al Guvernului, președintele Comisiei parlamentare de profil, adică erau 3 persoane afiliate politic direct. Respectiv, deciziile care se luau erau într-o oarecare măsură politizată. Aceasta s-a văzut și în perioada crizei bancare și anume modalitatea cum a fost soluționată această criză.”

Amintim că anterior experții au criticat modul în care Guvernul, inclusiv Comitetul Național de Stabilitate Financiară au gestionat criza bancară din 2014, soldată cu devalizarea a aproximativ 13 miliarde de lei, ceea ce a dus la o amplă criză economică și politică, precum și la falimentarea a trei bănci.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău