CM 2018 | Jucătorii ruși, acuzați că au inspirat amoniac înaintea meciurilor

  • 09 Iulie 2018 16:20
CM 2018 | Jucătorii ruși, acuzați că au inspirat amoniac înaintea meciurilor

Presa germană scrie că jucătorii naționalei Rusiei au inspirat amoniac înaintea meciurilor de la Cupa Mondială.

Publicația germană Süddeutsche Zeitung a scris, luni, că un purtător de cuvânt al Federației Ruse de Fotbal a confirmat că unul dintre jucătorii antrenați de Stanislav Cercesov a inspirat amoniac înaintea meciului cu Spania de la Cupa Mondială, potrivit Digi24.ro.

Amoniacul nu este o substanță interzisă, dar îmbunătățește respirația și circulația oxigenului în sânge.

Publicația germană, citată de As, susține că un jucător de rezervă a inspirat dintr-o bucată de bumbac impregnată cu amoniac înainte de a intra pe teren, la meciul din optimi.

Bild a mers mai departe și, interpretând o fotografie în care Golovin ținea mâna la nas, a notat că amoniacul a fost folosit de toată echipa rusă, înainte de a intra pe teren, la meciul cu Croația, din sferturile CM.

Rusia a fost eliminată de Croația, în sferturi, după executarea loviturilor de departajare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău