Cetățenii R. Moldova stabiliți cu domiciul în străinătate vor putea beneficia de pensie

  • 14 Noiembrie 2018 15:59
Cetățenii R. Moldova stabiliți cu domiciul în străinătate vor putea beneficia de pensie

Guvernul a aprobat Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii. Proiectul de lege prevede excluderea condiției ca persoana să aibă domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova pentru acordarea dreptului la pensie.

Pentru a confirma că beneficiarul pensiei stabilit peste hotare este în viață, dar și pentru a evita achitarea dublă a pensiei, persoana va fi obligată, odată la 6 luni, să transmită către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) un certificat de viață. Acesta va fi completat și semnat la misiunea diplomatică/oficiul consular al Republicii Moldova de pe teritoriul statului în care locuiește persoana sau la subdiviziunile teritoriale ale CNAS din țara noastră.

În cazul în care beneficiarul nu transmite certificatul în termenul indicat, CNAS suspendă plata pensiei acestuia, începând cu luna următoare după expirarea celor 6 luni. Dacă persoana va transmite certificatul după termenul de jumătate de an,  plata pensiei va fi reluată din data suspendării.

Asupra prevederilor care au fost aplicate până în prezent s-a expus și Curtea Constituțională. Conform deciziei din 8 mai curent, obligativitatea de a avea domiciliul în Republica Moldova pentru încasarea pensiei s-a dovedit a fi neconstituțională. Prin urmare, Legea privind sistemul public de pensii necesită a fi modificată pentru a asigura dreptul la pensie tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de domiciliul acestora.

Sursa: Gov.md

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău