Centenarul Unirii | Galațiul ar putea intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă pânză tematică

  • 31 Mai 2018 13:05
Centenarul Unirii | Galațiul ar putea intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă pânză tematică

Peste 2.000 de copii, 140 de cadre didactice, voluntari, părinți, bunici și reprezentanți ai comunității locale au participat joi, pe Faleza Dunării, la o acțiune demnă de Cartea Recordurilor - pictarea celei mai lungi pânze tematice realizată de copii, una cu o lungime de un kilometru, scrie Agerpres.

Potrivit organizatorilor, tema imensului desen este "Copiii colorează Unirea" și face parte din evenimentul "Povestea Tricolorului și a Marii Uniri", dedicat Centenarului Marii Unirii.

„Ambiția noastră este de a intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă pânză desenată de copii. Anul trecut am avut o încercare, am desenat împreună cu copiii o pânză de 500 de metri, iar acțiunea s-a numit "Copiii colorează viața". Anul acesta avem o pânză de 1.000 de metri și, pentru că este anul Centenar, acțiunea se numește ,"Copiii Colorează Unirea", iar pânza conține desene și simboluri legate de acest moment istoric. Reprezentanții de la Cartea Recordurilor ne-au spus că suntem primii care s-au gândit la acest lucru și așteptăm ca săptămâna viitoare să ne trimită certificatul prin care să ne confirme recordul nostru", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Galați, Oana Enache.

Acțiunea a fost organizată de Primăria municipiului Galați în parteneriat cu IȘJ Galați, Fundația Caricaturii Românești și Universale, Asociația Ghidelor și Ghizilor din România și Grădinița cu program prelungit nr. 30 Galați.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău