Centenarul Marii Uniri | Marcat în Olanda prin "Zilele României în Parcul Național De Hoge Veluwe"

  • 22 Iunie 2018 15:29
Centenarul Marii Uniri | Marcat în Olanda prin

Un amplu eveniment de promovare culturală și turistică intitulat "Zilele României în Parcul Național De Hoge Veluwe" va avea loc sâmbătă și dumnică în Olanda, în contextul celebrărilor dedicate Anului Centenar, informează Ambasada României în Țările de Jos, sub al cărei patrobaj se desfășoară manifestarea.

Pe parcursul celor două zile, meșteri populari, interpreți de muzică populară și pop din Olanda (Mariana Preda, Dana Alexe, ansamblul Mihai Scarlat) și din România (Mariana Stănescu, Ioana Marin, Rapsodia Vâlceană), artizani și producători tradiționali vor aduce în atenția publicului olandez și internațional frumusețea și autenticitatea unora dintre cele mai îndrăgite tradiții și obiceiuri românești - olăritul, prelucrarea lemnului, încondeiatul ouălor, țesutul - precum și farmecul cântecului popular, savoarea vinului și a preparatelor culinare românești.

Prezentările dedicate diversității culturii tradiționale române vor fi întregite prin marcarea Zilei Universale a Iei, prin expoziția de fotografii în aer liber "Culorile României" aparținând artistului Sorin Onișor, prin expozițiile de costume populare "De la roșu la negru", din colecția Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", respectiv de fotografii aparținând artistei Ana Negru, "Mai mult decât pâine", prin premiera filmului documentar "Constantin Brâncuși, Între Pământ și Cer, pe Calea Sufletelor".

Arta designului floral va fi ilustrată prin expoziția "Naiul și Metamorfoza Dorului în Doină", realizată de artistele Anca Ungureanu și Ella Fodor și dedicată Unirii și omagierii Doinei, ca și creație populară românească și patrimoniu imaterial UNESCO.

"Zilele României în Parcul Național De Hoge Veluwe" este organizat de fundația olandeză "Parcul Național De Hoge Veluwe" în cooperare cu Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București și cu sprijinul Guvernului României, al Institutului Cultural Român Bruxelles și al Consiliului Județean Vâlcea.

Parcul Național De Hoge Veluwe a fost înființat de omul de afaceri olandez Anton Kroller (1862-1941), a cărui activitate economică a fost legată și de România în domeniul comerțului cu grâne, și de soția acestuia. Parcul se întinde pe o suprafață de 13.300 hectare și include trei muzee, printre care și muzeul privat Kroller-Muller, care deține trei lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși și cea mai mare colecție privată Van Gogh.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău