Politică
Memorandum de cooperare în agricultură, semnat între Republica Moldova și Ungaria. Vladimir Bolea: „Reprezintă formalizarea unor relații extrem de bune între doua state”
Un memorandum de cooperare în domeniul agriculturii a fost semnat astăzi între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și cel din Ungaria. Acordul prevede colaborarea…
-
04 Aprilie 13:41
Dumitru Alaiba, pentru presa din România: Avem investitori români practic în fiecare sector al economiei, cu circa 2000 de companii prezente
„România este investitorul numărul unu în Republica Moldova și chiar ne mândrim cu acest lucru. Avem investitori români practic în fiecare sector al economiei, cu circa 2000 de companii prezente”,…
-
04 Aprilie 12:26
Pentru prima oară în 30 de ani, Chișinăul are avantajul în dosarul transnistrean (Revista presei)
Pentru prima oară în 30 de ani, Chișinăul are avantajul în dosarul transnistrean, titrează Veridica, care publică o analiză despre situația din regiunea transnistreană. Izolată de Rusia și marcată…
-
04 Aprilie 09:21
Ordinea de zi a ședințelor Parlamentului din perioada 11 – 26 aprilie a fost aprobată de Biroul permanent al Legislativului
Biroul permanent a Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen din perioada 11 – 26 aprilie 2024. Deputații urmează să examineze mai multe inițiative legislative și să audieze…
-
04 Aprilie 08:55
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu premierul belgian, Alexander De Croo
Șefa statului, Maia Sandu, l-a găzduit, astăzi, la Chișinău pe Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo. Președinta a discutat cu premierul belgian despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană,…
-
03 Aprilie 19:59
CEC: Numărul femeilor alese în funcția de primar și consilier este în creștere după ultimele alegeri locale generale
Numărul femeilor alese în funcția de primar și consilier în consiliile locale și raionale este în creștere după ultimele alegeri locale generale, a anunțat astăzi Comisia Electorală Centrală…
-
03 Aprilie 19:00
Președintele Consiliului European, la Palatul Cotroceni. Charles Michel discută cu Iohannis despre viitoarea agendă strategică a Uniunii Europene
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost primit, miercuri, la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, cei doi oficiali urmând să găzduiască o reuniune de lucru dedicată…
-
03 Aprilie 18:27
Alexander de Croo: Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la data de 1 iulie
Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere pentru aderarea RM la Uniunea Europeană până la 1 iulie, data încheierii mandatului președinției Consiliului Uniunii Europene,…
-
03 Aprilie 18:20
Maia Sandu, despre proiectul legii apărării naționale: „Acum, cea mai importantă sarcină pentru noi este să păstrăm pacea în Republica Moldova și vom face totul pentru asta”
Președinta Maia Sandu a comentat azi pe marginea proiectul legii apărării naționale, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale de la București, care introduce în premieră conceptul…
-
03 Aprilie 18:00
Daniel Vodă: Autoritățile de la Chișinău urmăresc îndeaproape evoluțiile cauzate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei
Într-o reacție a Guvernului la intenția României de a construi o strategie de apărare a cetățenilor din Republica Moldova și Ucraina, în caz de necesitate, purtătorul de cuvânt al executivului…
-
03 Aprilie 17:40
Ora de Vârf | Emisiunea din 3 aprilie (Audio)
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
-
03 Aprilie 17:00
România a aniversat două decenii de la admiterea în NATO, cea mai mare alianță politico-militară din istorie
Împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO, precum și aniversarea a 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice au fost celebrate, marți, la București, printr-o ședință comună…
-
03 Aprilie 15:30
Deputata Victoria Cazacu a fost exclusă din PAS. Ea spune că este denigrată și refuză să-și depună mandatul
Biroul Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat pe 3 aprilie despre excluderea din partid a Victoriei Cazacu, a cărei fiică este vizată într-o schemă de corupție…
-
03 Aprilie 12:12
Șeful NATO propune un fond de ajutor militar de 100 de miliarde de euro pentru Ucraina
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a propus un pachet de ajutor militar de 100 de miliarde de euro pe cinci ani pentru Ucraina, care ar conferi alianței occidentale un rol mai direct în acordarea de sprijin…
-
03 Aprilie 09:45
Parlamentul a cheltuit aproape 2 milioane de lei pentru deplasări în jumătate de an
Cheltuielile pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către deputați și angajații Secretariatului Parlamentului s-au apropiat de 2 milioane de lei în semestrul II al anului 2023.…
-
02 Aprilie 20:20
DOSAR TRANSNISTREAN | Grigore Guzun, expert WatchDog: Vom vedea presiuni asupra școlilor cu predare în limba română, asupra agricultorilor, reținerea unor cetățeni moldoveni în stânga Nistrului. Sunt scenarii deja cunoscute (AUDIO)
Experții se așteaptă la intensificarea provocărilor din regiunea transnistreană, în special în contextul proceselor electorale din Rep. Moldova și a referendumului privind integrarea europeană…
-
02 Aprilie 18:00
Ora de Vârf | Emisiunea din 2 aprilie (Audio)
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
-
02 Aprilie 17:41
Bașcana Găgăuziei a fost citată la Procuratura Anticorupție. I-a fost înaintată învinuirea
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost astăzi citată la Procuratura Anticorupție, unde i-a fost înaintată învinuirea. La ieșirea din instituție, ea a declarat că este vorba despre un dosar…
-
02 Aprilie 17:20
Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu reprezentantul rezident al Programului ONU pentru Dezvoltare în Republica Moldova
Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu reprezentantul rezident al Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Daniela Gasparikova.
-
02 Aprilie 15:40
Parteneriat bilateral dintre Ministerele Apărării de la Chișinău și Riga. Anatolie Nosatîi, într-o vizită oficială în Letonia
Parteneriatul bilateral dintre Ministerele Apărării de la Chișinău și Riga, și perspectivele dezvoltării acestuia, urmează a fi abordate pe 3 și 4 aprilie, în cadrul unei întrevederi dintre ministrul…
-
02 Aprilie 15:20
EXPERT: Integrarea Republicii Moldova în planul de reconstrucție a Ucrainei reprezintă o oportunitate unică pentru țara noastră
Vizita reprezentantei SUA la Chișinău arată că interesul pentru Rep. Moldova este la fel de mare și ar trebuie să fie urmat de un plan similar. Reprezentantul special al Statelor Unite pentru reconstrucția…
-
02 Aprilie 14:40
Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, va avea mâine o întrevedere cu Maia Sandu
Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, se va afla miercuri, 3 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru o întrevedere cu Președinta Maia Sandu.
-
02 Aprilie 14:00
16 primari PSDE din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, ar urma să adere la PAS
16 primari din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, Iurie Levinschi, ar fi părăsit PSDE și ar fi aderat la PAS. Despre asta a scris pe pagina sa de facebook fostul președinte de onoare…
-
02 Aprilie 13:00
Mihai Popșoi, despre relațiile cu Rusia: Sunt la cel mai jos nivel din istoria Republicii Moldova
Relațiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria Republicii Moldova, iar atât timp cât barbarismul din Ucraina continuă, nu există premise de îmbunătățire a acestor relații. Declarația…
-
02 Aprilie 08:20
Câți alegători se află în evidența Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 1 aprilie 2024
Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 297 055), 2 736 363 cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale…
-
01 Aprilie 17:57