Canada | Reuniune fără precedent a femeilor prim-miniștri din întreaga lume

  • 22 Septembrie 2018 08:08
Canada | Reuniune fără precedent a femeilor prim-miniștri din întreaga lume

Femeile sunt "veriga esențială pentru găsirea de soluții la provocările politice, economice și sociale cu care se confruntă societățile noastre", a declarat vineri Chrystia Freeland, șefa diplomației canadiene în deschiderea unei reuniuni fără precedent a aproximativ 20 de femei miniștri de externe, transmite AFP.

La reuniune, prima din istorie, participă până sâmbătă la Montreal aproximativ 20 din cele circa 30 de femei care conduc în prezent diplomația țării lor în lume.

Discuțiile, cu ușile închise, se vor concentra asupra a patru teme: "consolidarea autonomiei, participării politice și leadershipului femeilor", "consolidarea democrației", "promovarea păcii și securității" și "eliminarea violenței bazate pe gen".

"Voi promova mereu reprezentarea egală și respectarea drepturilor femeilor și fetelor", pentru că, "atunci când suntem toate implicate în procesul de decizie, societățile noastre devin mai puternice, economiile și clasa noastră mijlocie devin mai prospere și țările noastre mai sigure", a subliniat Chrystia Freeland.

Șefa diplomației canadiene prezidează reuniunea alături de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe. În cursul ședinței de deschidere, ele și-au exprimat speranța că această întâlnire va marca începutul unei tradiții de cooperare între femeile miniștri.

Alături de Chrystia Freeland și Federica Mogherini, conferința reunește șefe ale diplomațiilor din alte 17 țări (Africa de Sud, Andorra, Bulgaria, Costa Rica, Croația, Dominica, Ghana, Guatemala, Honduras, Indonezia, Kenya, Namibia, Norvegia, Panama, Rwanda, Santa Lucia și Suedia), precizează Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău