Brexit | Cine sunt potențialii succesori ai Theresei May

  • 12 Decembrie 2018 14:37
Brexit | Cine sunt potențialii succesori ai Theresei May

Soarta premierului britanic Theresa May atârnă de un fir de păr după votul de neîncredere convocat pentru miercuri seara de deputați din propriul ei Partid Conservator. Iată care sunt potențialii ei succesori, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

- Eternul rival Boris Johnson
Fostul primar al Londrei și fostul ministrul de externe britanic a fost unul din principalii artizani ai victoriei lui "nu" la referendumul din 2016 privind rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Adeptul unui "divorț" fără concesii de blocul comunitar, "Bojo" (54 de ani), carismatic și popular, a criticat permanent strategia premierului în negocierile cu Bruxelles, iar după demisia de la externe, în iulie, a devenit unul din principalii ei oponenți.

- "Tânărul lup" Dominique Raab
Raab, în vârstă de 44 de ani și susținător înfocat al ieșirii din UE, este cel mai bine cotat pentru a o înlocui pe May. Avocat specializat în drept internațional și deținător al centurii negre 3 Dan, Dominique Raab a renunțat la funcția de ministru pentru Brexit pe care a exercitat-o între iulie și noiembrie a.c. pe motiv că acordul încheiat de May este "nefast pentru economia și democrația britanică".

- "Omul consensului" Sajid Javid
Fost bancher și fiu al unui șofer de autobuz pakistanez, Javid (49 de ani) întruchipează Marea Britanie modernă și multiculturală și, după numirea sa în fruntea Ministerului de Interne, a reușit să-și impună stilul și să câștige respectul parlamentarilor conservatori prin modul în care a gestionat scandalul Windrush legat de tratamentul aplicat imigranților de origine caraibiană veniți în Marea Britanie după al Doilea Război Mondial. Adept al thatcherismului și pieței libere, Javid, deși cunoscut ca eurosceptic, s-a pronunțat împotriva Brexitului, la referendumul din 2016.

- "Moștenitoarea" Amber Rudd
Aleasă deputată în 2010 după o carieră în finanțe și jurnalism economic, Amber Rudd i-a stat alături Theresei May în ascensiunea sa la putere, devenind apoi succesiv ministru de interne și al muncii în cabinetul acesteia. Cunoscută ca muncitoare și eficientă, Rudd (44 de ani) a fost aleasă în 2015 "ministrul anului" de revista conservatoare The Spectator, pentru prestația sa în perioada când a fost ministru al energiei. Punctul său slab este însă reputația ei proeuropeană, care i-ar putea pune bețe în roate într-o campanie pentru postul de premier.

- Michael "Iuda" Gove
Ministru al mediului și dușman declarat al plasticului, euroscepticul Gove (51 de ani) n-ar fi la prima încercare de a ajunge premier, post la care a aspirat fără succes și după referendumul din 2016. I-ar putea face însă probleme reputația nu tocmai onorabilă de trădător al amicilor săi politici.

- "Bătrânul navetist" David Davis
Davis, în vârstă de 69 de ani și eurosceptic convins, a fost primul ministru pentru Brexit, portofoliu creat în 2016 pentru negocierile cu UE, și a demisionat în iulie, împreună cu Boris Johnson, considerând la fel ca acesta prea "soft" planul de Brexit propus de Theresa May.

- "Temerarul" Jeremy Hunt
Actualul ministru al afacerilor externe în vârstă de 52 de ani a susținut rămânerea în UE în 2016, pentru a-și schimba ulterior părerea, dezamăgit de "aroganța" manifestată de Bruxelles în cursul negocierilor. Fost om de afaceri și vorbitor fluent al limbii japoneze, și-a creat reputația de om care nu se teme de provocări, după ce a gestionat timp de cinci ani sistemul public de sănătate NHS, confruntat cu o profundă criză.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău