Brașov | 100 de modele de ii, expuse la Biblioteca Județeană până la sfârșitul lui iulie

  • 23 Iunie 2018 14:53
Brașov | 100 de modele de ii, expuse la Biblioteca Județeană până la sfârșitul lui iulie

100 de ii cu modele din toate regiunile etnografice ale României sunt expuse în cadrul expoziției ''100 de modele de la strămoși moștenire'', vernisată sâmbătă la Biblioteca Județeană ''George Barițiu'' din Brașov.

Ideea organizării expoziției a aparținut unor membre ale grupului ''Șezătoare la Brașov'', care au lucrat intens la realizarea exponatelor, menționează Agerpres.

''Am dorit cumva, după puterile noastre, după priceperea noastră, să ilustrăm Centenarul alăturând 100 de modele din toată țara și, dacă o să priviți vitrinele, o să vedeți că le-am așezat amestecate, nu pe regiuni etnografice, pentru că fiecare zonă are specificul ei, frumusețea ei. A fost o inițiativă a noastră, iar tot ce vedeți aici a fost făcut din plăcere pentru a arăta frumosul din această țară, care poate ar trebui prețuit mai mult. Fiecare ar trebui să scoatem la lumină comorile pe care le-am moștenit de la strămoși, în ideea de a le transmite urmașilor. Eu am început să cost la vârsta de 45 de ani. Dacă altcineva, care nu manifestă interes acum, va căuta peste 45 de ani pe cineva să întrebe, ar fi bine să mai găsească niște urme pentru a reconstitui ce a fost cândva'', a afirmat Natalia Perianu, bibliotecar în localitatea Dumbrăvița, una dintre membrele grupului ''Șezătoare la Brașov''.

Între iile expuse sunt și unele vechi de 100 de ani, dar sunt și modele mai actuale.

''Și iile cu care suntem îmbrăcate cu ocazia acestui vernisaj sunt destul de vechi. Toate ar trebui prețuite mai mult, mai ales de către cei care au avut șansa să le moștenească de la bunici. La o ie se lucrează în funcție de model de la câteva luni, la aproape un an. De aceea cred că trebuie prețuite'', a spus aceasta.

Grupul format din câteva zeci de femei de profesii diferite - învățătoare, educatoare, IT-iste, angajate în diverse companii - se întâlnește o dată la două săptămâni în șezătoare la Biblioteca Județeană, unde învață modele noi sau tehnici noi de cusut.

Expoziția este deschisă până la sfârșitul lunii iulie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău