BASARABIA 100 | Cimitirul eroilor din Chișinău

  • 19 Noiembrie 2018 12:26
0%
00:00:00
00:00:00

Istoria Cimitirului Eroilor din Chișinău, situat pe bulevardul Decebal, ca și a multor altor asfel de locuri unde își dorm somnul de veci ostași români, este una tristă.

Fiind amenajat în anii 1918-1942, Cimitirul Eroilor din Chișinău a fost distrus în 1956, iar trei ani mai târziu pe locul lui a fost construit un spital, demolat ulterior. Cea mai mare parte a terenului a fost vândută pentru construirea unor blocuri de locuit.

Cimitirul este curățat și reparat în această perioadă de membrii Asociației Unirea-ODIP și de voluntari. De fapt, este vorba de rămășițele acestui cimitir, în care au fost înhumați peste 3000 de militari români, ruși, germani, francezi, polonezi și din alte state europene, decedați în Primul și al Doilea Război Mondial. Președintele Asociației Unirea-ODIP Vlad Bilețchi a anunțat că mai mult de jumătate dintre militarii îngropați acolo au fost identificați și urmează să fie instalate plăci cu numele lor.

Vlad Bilețchi: „Cimitirul Eroilor nu are un statut juridic special, nu este recunoscut nici ca monument, nici ca cimitir, este un teren împărțit în două. Partea superioară, acolo unde erau înhumați soldații, este teren privat, care a fost vândut în 2007. Partea inferioară, din apropiere de bulevardul Decebal 17, este în gestiunea Primăriei Chișinău și acolo se află vestigii care s-au păstrat. În afară de cei doi poloni, gardul și scările, din păcate, nu s-a păstrat nimic din acest cimitir. Am identificat trei cruci ale ostașilor, acestea au fost păstrate, fiind strămutate de oameni care locuiesc alături în cimitirul civil. Acel teren privat este ca o piatră legată de piciorul nostru, pentru că nu putem interveni în nicun fel, dar putem să intervenim asupra acelui act de vânzare, care s-a făcut cu grave încălcări, cu o viteză nebună, au fost implicate câteva ministere, conducerea de vârf a R. Moldova, președintele, prim-ministrul, viceprimininistrul. Cu o viteză uimitorare a trecut prin trei proprietari”.

*

Emisiunea „BASARABIA - 100 de ani de istorie necenzurată” o puteți asculta în fiecare zi de sâmbătă, la ora 15, și în reluare, marți, după știrile de la ora 20, la Radio Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău