Au fost decernate premiile Academiei de Științe a Moldovei pentru anul 2017

  • 09 Noiembrie 2018 16:16
Au fost decernate premiile  Academiei de Științe a Moldovei pentru anul 2017

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc astăzi ceremonia de decernare a premiilor instituției pentru anul 2017. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul ședinței festive consacrate Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în fiecare an pe 10 noiembrie, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele AȘM, academicianul Gheorghe Duca a menționat că academiile de științe sunt instituții de consacrare, care apreciază valoarea cercetătorilor, meritocrația lor. ”Drept exemplu este premiul Academiei de Științe a Suediei – Premiul Nobel. Academia de Științe a Moldovei are și ea istoria premiilor sale. Primii laureați ai premiilor AȘM au fost: membrul-corespondent, specialist în istoria Moldovei medievale, geneticianul Kovarski, cei doi frați fizicieni Moscalenco ș.a. Premiile nominale sunt pe domenii și poartă numele unor personalități care și-au adus aportul în domeniul științei”, a subliniat președintele AȘM.

Premiul AȘM în domeniul istoriei și filosofiei ”Alexandru Boldur” a fost decernat doctorului în istorie Valentina Eșanu și academicianului Andrei Eșanu, șeful Secției istorie medievală, cercetător științific superior la Institutul de istorie al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, iar premiul în domeniul chimiei ”Nicolae Gărbălău” - doctorului habilitat Rodica Sturza, profesor universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Directorul Institutului de genetică, fiziologie și protecția plantelor, Vasile Botnari, a obținut premiul în domeniul agricultură ”Ilie Untilă”, doctorul habilitat Gheorghe Postolache, șef de laborator la Grădina Botanică (Institut) – premiul în domeniul biologie și ecologie ”Alexandru Citobaru”,  profesorul universitar Valeriu Dulgheru, șef de departament la Universitatea Tehnică a Moldovei – premiul în domeniul inginerie ”Ion Hăbășescu” și doctorul habilitat Victor Șcerbacov, cercetător științific la Institutul de matematică și informatică – premiul AȘM în domeniul matematică și informatică ”Constantin Sibirschi”.

De premiul AȘM în domeniul social și economic ”Paul Bran” s-a învrednicit profesorul universitar Tatiana Manole, consultant la Institutul național de cercetări economice, de premiul în domeniul drept și științe politice ”Constantin Stere” -  conferențiarul Serghei Sprâncean, secretar științific la Institutul de cercetări juridice și politice și de premiul în domeniul limbă română ”Eugen Coșeriu” -  doctorul în filologie Elena Ungureanu, cercetător științific coordonator la Institutul de filologie română ”B.P. Hasdeu”.

Premiul AȘM în domeniul literatură ”Grigore Vieru” a fost decernat doctorului în filologie Nina Corcinschi, director adjunct la Institutul de filologie română ”B.P. Hasdeu”, premiul pentru tineri cercetători ”Boris Melnic” -  Elenei Gherasim, cercetător științific superior la Institutul de zoologie și premiul pentru promovarea cunoașterii și impactului științei în societate ”Mircea Ciuhrii” – doctorului în psihologie Aurelian Silvestru, director-fondator la Liceul de creativitate și inventică ”Prometeu”.

Ziua Științei este sărbătorită în R. Moldova pe 10 noiembrie, începând cu anul 2010, în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în aceeași zi. Acest demers internațional, inițiat de UNESCO, are drept obiectiv promovarea rolului științei în viața cotidiană a întregii societăți.

Sursa: Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:5,14 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16

Ultimele știri

FOTO | Seminarul „Securizarea infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”. Luminița Odobescu: „România continuă să fie alături de R. Moldova în eforturile pentru consolidarea rezilienței pe toate palierele”

VIDEO | O femeie din Cahul a fost reținută după ce ar fi comandat asasinarea fostului soț

VIDEO | O femeie din Cahul a fost reținută după ce ar fi comandat asasinarea fostului soț

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la întrevederea cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă: „Avem cu România cea mai intensă comunicare, bazată pe încredere și solidaritate”

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la întrevederea cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă: „Avem cu România cea mai intensă comunicare, bazată pe încredere și solidaritate”

„În spatele formării blocului „Victoria” stau nu doar serviciile secrete ruse, ci instituții ale Rusiei specializate pe acțiuni diversioniste” (Revista presei)

„În spatele formării blocului „Victoria” stau nu doar serviciile secrete ruse, ci instituții ale Rusiei specializate pe acțiuni diversioniste” (Revista presei)

Reuniune a Dialogului strategic SUA-Republica Moldova, la Washington DC. Securitatea energetică a Republicii Moldova, prin livrările de gaze americane și cele provenite din Mediterana, în centrul discuțiilor

LIVE  | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2024

LIVE | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2024

La sfârșitul acestei săptămâni moneda unică europeană se scumpește

La sfârșitul acestei săptămâni moneda unică europeană se scumpește

Circa 40 de experți ai Ministerului Justiției din România vor fi detașați în Republica Moldova pentru a oferi sprijin în procesul de armonizare a legislației cu cea a UE

Circa 40 de experți ai Ministerului Justiției din România vor fi detașați în Republica Moldova pentru a oferi sprijin în procesul de armonizare a legislației cu cea a UE

Maia Sandu, mesaj de recunoștință față de basarabenii care au participat la lichidarea consecințelor dezastrului de la Cernobîl din urmă cu 38 de ani

Maia Sandu, mesaj de recunoștință față de basarabenii care au participat la lichidarea consecințelor dezastrului de la Cernobîl din urmă cu 38 de ani

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Să ridicăm noi tricolorul sus!”, dedicată Zilei Naționale a Drapelului de Stat

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Să ridicăm noi tricolorul sus!”, dedicată Zilei Naționale a Drapelului de Stat

Arhivă Radio Chișinău