Andrian Candu a anunțat care sunt concluziile după primirea notei privind demiterea lui Igor Dodon

  • 12 Decembrie 2018 15:02
Andrian Candu a anunțat care sunt concluziile după primirea notei privind demiterea lui Igor Dodon

Președintele Republicii Moldova nu poate fi demis, cel puțin până la alegerile parlamentare, a declarat astăzi șeful Legislativului, Andrian Candu, după ce la ultima ședință a Parlamentului, sugera că acest lucru ar putea să se întâmple încă până la sfârșitul anului.

Andrian Candu a declarat într-o intervenție pentru presă că Direcția juridică a Parlamentului i-a transmis Comisiei juridice a notă privind procedurile de demitere a șefului statului. El însă a menționat că după suspendarea șefului statului de către Parlament, ar urma să fie organizat un referendum privind demiterea, care însă nu poate avea loc concomitent cu campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Amintim că Igor Dodon a fost suspendat temporar de cinci ori pentru refuzul de a semna anumite acte sau legi. La ultimă ședință a Parlamentului, din 30 noiembrie, Andrian Candu a atras atenție la faptul că Igor Dodon a încălcat de prea multe ori Constituția și a sugerat că ar putea fi demis de Parlament chiar până la sfârșitul anului curent. Igor Dodon a calificat, însă, deciziile prin care a fost suspendat drept un abuz, comis de guvernare și Curtea Constituțională.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău