Agora: Decizia Curții de Apel nu poate sta la baza nevalidării mandatului de primar (Revista presei)

  • 19 Iunie 2018 09:32
Agora: Decizia Curții de Apel nu poate sta la baza nevalidării mandatului de primar (Revista presei)

Revista presei - 19 iunie 2018.

Decizia Curții de Apel nu poate sta la baza nevalidării mandatului de primar, titrează portalul Agora. În urma unei contestații depuse de PSRM, Curtea de Apel a decis că îndemnul lui Andrei Năstase în ziua alegerilor de a ieși la vot reprezintă agitație electorală și că acesta a încălcat Codul Electoral. Experții sunt însă de o altă părere. Directorul de programe Promo-LEX, șeful misiunii de observare a alegerilor, Pavel Postica, menționează că acțiunile lui Andrei Năstase pot fi calificate drept mobilizare a alegătorilor, și nu agitație electorală, iar prezența acestuia la mai multe secții de votare în ziua alegerilor - drept prezență nejustificată, și nu încălcarea Codului Electoral. Expertul atenționează că, astfel, poate fi creat un precedent, „având o astfel de decizie, poți să te aștepți la orice”. Și expertul IDIS „Viitorul” Ion Tăbârță spune că decizia instanței de apel este una forțată. Dacă o decizie de așa gen nu îi va permite lui Andrei Năstase să devină primar, deja în RM se va putea vorbi despre esența procesului democratic, scrie Agora.

Același portal explică ce se poate întâmpla dacă instanța de judecată nu validează mandatul lui Andrei Năstase.

Aleea Clasicilor de sub peretele unui mega-Hotel”, titrează Ziarul Național. Comentând subiectul fostei cafenele Guguță din Grădina publică Ștefan cel Mare, editorialistul Nicolae Negru constată că „s-a mai pus o pată enormă pe mantia justiției noastre, care, iată, se pronunță în locul arhitecților, scuipă în patrimoniul cultural și spiritual al Chișinăului și al Republicii Moldova, permite privatizarea unei părți din Grădina Publică! – aceasta nu ar trebui să deranjeze Consiliul Superior al Magistraturii? – se întreabă autorul. O asemenea decizie sfidătoare, nerușinată compromite nu numai reforma justiției, nu numai autoritățile locale, dar și guvernarea în întregime, pe „coordonatorul executiv” în primul rând, de al cărui nume este legată compania care ar fi privatizat terenul și cafeneaua „Guguță”, vândute ulterior unei alte companii”, scrie autorul. „Avem un fel de caz Andrei Brăguță din alt domeniu, la scară națională… Și ne vom declara surprinși când vom vedea că busturile clasicilor literaturii române se vor pomeni sub peretele mega-hotelului de sticlă”.

Ziarul Național reține știrea că fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, a devenit cetățean român cu acte în regulă, chiar dacă niciodată nu s-a remarcat ca un promotor al Unirii celor două state românești, mai comentează publicația.

Iar, Timpul publică povestea unei tinere de 20 de ani din Chișinău, care a trecut prin întâmplări neordinare din cauza numelui său Voronin. Deși nu este rudă cu fostul șef al statului, este nevoită să țină piept presiunilor celor din jur. Însă, coincidențele nu se opresc aici. Valeria mai spune că tatăl ei se numește Oleg, la fel ca fiul lui Vladimir Voronin, de aceea, încă de mică, oamenii credeau că ea ar fi nepoata fostului șef de stat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău