A fost semnat un tratat internațional privind migrația

  • 10 Decembrie 2018 14:12
A fost semnat un tratat internațional privind migrația

Peste 150 de state au semnat un tratat internațional de referință privind gestionarea migrației.

Pactul ONU a fost adoptat în cadrul unei reuniuni desfășurate în capitala Marocului, Marrakesh, marcată de absența unor state precum Statele Unite, Australia și cel puțin șase țări din Uniunea Europeană, transmite BBC.

Tratatul stabilește mai multe obiective, inclusiv managementul integrat al frontierelor și oferă migranților acces la servicii de bază.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că migrația nereglementată are un cost uman colosal. ”Acesta constă în vieți pierdute în călătorii periculoase peste deșerturi, oceane și râuri și în vieți distruse de traficanți, angajați fără scrupule și alți jefuitori. Peste 60.000 de imigranți au murit, începând din anul 2000, iar aceasta este o sursă de rușine colectivă”, a mai spus Antonio Guterres, relatează Rador.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău