A fost anunțat anul când România își propune să treacă la folosirea monedei euro

  • 22 Noiembrie 2018 16:29
A fost anunțat anul când România își propune să treacă la folosirea monedei euro

Proiectul de adoptare include planul de acțiune, inclusiv propunerea de calendar, și studiul în baza căruia s-a luat decizia că începând cu anul 2024 România poate folosi moneda euro, dacă ajunge la un PIB pe cap de locuitor de peste 70% față de cât este cel al zonei euro, scrie Mediafax.

Studiul prevede că acest grad de convergență poate fi atins, dacă România își menține, până atunci, un ritm de creștere economică anuală de aproximativ 4%, care este considerat sustenabil, iar economia zonei euro nu crește cu mai mult de 2%, anual.

Proiectul de adoptare a monedei euro arată că acest grad de convergență este sustenabil, deoarece România are zone agrare întinse, iar agricultura locală tinde să devină tot mai automatizată. În plus, orașe precum Bacău, Craiova, Galați și Iași au început să se dezvolte puternic, tinzând să se apropie de nivelul celor din vestul și centrul țării – Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

La stabilirea acestei date s-a mai luat în calcul că perioada optimă pentru ca o țară să fie în perioada de tranziție la euro, respectiv să i se aplice Mecanismul cursului de schimb (ERM II), este de doi-trei ani.

România avea anul trecut un PIB pe cap de locuitor la nivelul de 60% din media zonei euro, în condițiile în care, în 2000, era la 30%, astfel că a avut cel mai ridicat ritm de convergență dintre țările din Uniunea Europeană, în această perioadă.

În schimb, spre deosebire de restul țărilor din Europa Centrală și de Est, România are probleme din cauza deficitului comercial ridicat, care a ajuns la aproape 10 miliarde de lei, la nouă luni. 

Altă problemă a României este deficitul bugetar, care în ultimii doi - trei ani a fost cu greu meținut sub limita angajată prin Tratatul de la Maastricht, de sub 3% din PIB, în ciuda puternicei creșteri economice. Aceste probleme, precum și altele conexe, se vor adânci, dacă România nu atinge un grad de convergență optim și sustenabil, în momentul în care va trece la euro, mai arată documentul citat.

Din zona euro fac parte 19 state dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, care vor deveni 27, începând din martie 2019, după Brexit.

Sursa: Mediafax

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău