A fost laureat al Premiului Herder, iar în 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.

Nichita Stanescu a apartinut structural poeziei moderniste sau neo-modernismului romanesc din anii 1960-1970.

Nichita Stănescu a scris multe volume de poezii, o parte dintre ele fiind traduse și în afara țării, în special în Iugoslavia, unde Nichita Stănescu avea mulți prieteni. Printre altele a scris:  “Necuvintele” (1969), “Un pămant numit România” (1969), “Starea poeziei” (1975), “Opere imperfecte” (1979), “Strigarea numelui” (1983).

Citate semnate de Nichita Stănescu:

„Suntem ceea ce iubim!”

„Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.”

„Dacă florile și-ar dărui oameni la fel cum oamenii își oferă flori, de unde ar fi tăiați oamenii?”

„Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.”â

„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînțeles.”

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

 „Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi

și ți-aș săruta talpa piciorului,

nu-i așa ca ai șchiopăta puțin, după aceea,

de teamă să nu-mi strivești sărutul?”

„Fără Miorița noi n-am fi fost niciodată poeți. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Miorița este școala tristeții naționale. Matricea. Matca. Regina.”

„A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”