„STOP violența! STOP dictatura!”. Opoziția de la Chișinău organizează o manifestație de solidarizare cu protestele de la București

  • 12 August 2018 13:29
„STOP violența! STOP dictatura!”. Opoziția de la Chișinău organizează o manifestație de solidarizare cu protestele de la București

PAS, PLDM și Platforma DA anunță organizarea unei manifestații în susținerea protestatarilor pașnici de la București. Evenimentul va avea loc astăzi, 12 august, lângă Monumentul lui Ștefan cel Mare, începând cu orele 18:00.

Manifestația este organizată după ce la protestul de la București din 10 august, jandarmeria a utilizat lacrimogene, bastoane și gloanțe de cauciuc în adresa protestatarilor, menționează TV8.

„La 10 august toată România a ieșit în stradă pentru a-și manifesta dezacordul cu modul abuziv de guvernare de acolo, cu pericolul subminării independenței justiției, cu adoptarea unor amendamente inacceptabile la Codul Penal menite să dezvinovățească inculpații de la putere, cu încălcarea tot mai frecventă a libertăților fundamentale ale omului. Reacția total disproporționată a jandarmeriei la protestul pașnic de la București a stârnit nedumerire, dar a și demonstrat cu brio că puterea se teme de cetățenii care sunt hotărâți să-ți manifeste plenar spiritul civic. Fumigenele, gazele lacrimogene, bastoanele și gloanțele de cauciuc au rănit sute de oameni aflați aseară în Piața Victoriei de la București”, scriu pe Facebook organizatorii evenimentului.

Astfel, aceștia vor să-și arate solidaritatea cu cetățenii din România, care luptă pentru țara lor, pentru statul de drept, pentru o democrație veritabilă!

„Să fim solidari până la capăt, căci avem două state, dar aceiași penali la guvernare!”, spun organizatorii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău